Toata lumea a asteptat sa se faca lumina in acest dosar, timp de noua ani • Situatia este cu totul inedita pentru ca principalul suspect a recunoscut comiterea faptei din prima • Victima a ajuns ca o leguma, nu mai poate sa supravietuiasca fara ajutorul altor persoane
Dosar cu totul inedit ajuns ieri pe masa magistratilor de la Judecatoria Iasi: un tanar care a recunoscut din prima comiterea unei fapte a fost cercetat de procurori timp de noua ani. A fost trimis in judecata acum pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala. Toata lumea a sperat ca judecatorii au inchis dosarul, avand in vedere perioada atat de lunga care a trecut de la comiterea faptei pana in prezent.
In prezent, Mihai Mihaila, de 29 de ani, agresorul dat pe mana judecatorilor, este plecat in Italia la munca. Pe data de 1 octombrie 2005 a avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de bauturi alcoolice, la un bar din localitatea Miroslava. S-au batut doua grupuri de betivani, de la motive intelese doar de ei. Gheorghe Gherasim, victima din acest dosar, era unul dintre clientii barului respectiv, insa nu avea nicio legatura cu niciunul dintre membrii celor doua grupuri. Statea de vorba cu un alt consatean in momentul in care a fost lovit de la spate de Mihai Mihaila. A cazut cu capul de temelia unui gard si a intrat in stare de inconstienta. A fost salvat cu greu de medici, insa astazi este ca o leguma.
A avut leziuni foarte grave in zona capului. Are pierderi de memorie si a fost internat in repetate randuri la Socola. A fost incadrat la handicap grav si are nevoie de insotitor pentru a-si putea continua viata. Nu se mai poate descurca singur. In prima faza, sesizarea a fost facuta pentru comiterea infractiunii de tentativa la omor impotriva mai multor tineri care au participat la acea bataie in grup. In anul 2007, dupa aproximativ doi ani de la comiterea faptei, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au decis scoaterea de sub urmarire penala a mai multor acuzati din dosar. In acelasi timp, s-a dispus disjungerea dosarului catre Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi cu privire la comiterea infractiunii de vatamare corporala din culpa. Dupa sase ani de la inregistrarea dosarului, in anul 2013, procurorii au mai scos din dosar alti acuzati si a ramas Mihai Mihaila singur. Dupa atata vreme, zilele trecute procurorii au elucidat misterul acelei agresiuni si au dispus trimiterea in judecata a lui Mihaila. S-a ajuns la o perioada record de anchetare a dosarului, desi acuzatul a recunoscut din prima savarsirea faptei, cu mentiunea ca a fost lovit si el la randul lui de victima.
“In prezenta cauza, inculpatul a adoptat o atitudine de recunoastere partiala, sustinand ca a lovit victima, care a cazut cu capul de beton, dar sustine ca a fost lovit si el”, au precizat procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.
Sursa: www.bzi.ro