NATIONAL | Ponta vrea să închidă gura REALITATEA TV
Insolvenţa va fi similară, de acum înainte, cu falimentul. Cel puţin pentru instituţiile media. Proiectului aprobat ieri în şedinţă de guvern i-a fost adăugat un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat. Actul normativ nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial, iar încercările noastre de a afla detalii sau forma finală a acestuia au fost sortite eşecului. Noul Cod al Insolvenţei este secret pentru presă. Victor Ponta nu ştie dacă Codul insolvenţei se aplică retroactiv.
Întrebat dacă noul cod al insolvenţei se aplică retroactiv, Victor Ponta a răspuns joi seară: “Sincer nu sunt un practician în insolvenţă. Dacă mă întrebaţi ca jurist, regulile de procedură se aplică imediat. Dispoziţiile de fond se aplică pentru situaţiile viitoare. Vă vorbesc despre regulile de la procedura penală, nu ştiu cum e la insolvenţă. Regulile de procedură sunt de aplicabilitate imediată”.
“Aş vrea să îmi plătiţi taxele, recunosc”, a mai spus Ponta, adresându-se reporterului Realitatea TV.
Proiectul legii insolvenţei a fost modificat cu doar o zi înainte de şedinţa de guvern în care a şi fost aprobat. Pe site-ul ministerului Justiţiei se regăseşte o variantă diferită faţă de cea publicată în data de 2 septembrie, atunci când proiectul de act normativ a fost suspus dezbaterii publice. Mai exact, a fost indrodus un articol care apare subliniat cu roşu şi care face referire la instituţiile mass-media aflate în insolvenţă. Articolul ar putea lăsa multe radiouri şi televiziuni fără licenţă, adică le-ar obliga să-şi suspende activitatea.
„În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului nr.504/2002, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizională, în sensul Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului” se spune în respectivul articol.
Articolul introdus în noul Codul al Insolvenţei încalcă întâi de toate principiul de bază al unei asemenea legi: salvarea societăţii cu probleme, a locurilor de muncă şi a banilor. Bani pe care îi au de recuperat creditorii.
Ridicarea licenţei pe care o companie o deţine înseamnă automat încetarea activităţii şi în loc de protecţie ea va beneficia, cu ghilimelele de rigoare, de un faliment glorios. Codul Insolvenţei, în varianta impusă prin ordonanţă de guvern, devine astfel un instrument de opresiune la adresa mass-media, mai ales în actualele condiţii de criză.
Şocant este că acest act normativ este asumat de Ministerul Justiţiei, instituţia care s-a ocupat de acest proiect.
Nu în ultimul rând, la articolul 348 alineatul 2 se induce şi caracterul retroactiv al acestei legi: „Prezenta lege se aplică şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 183-203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia”.
În concluzie, nici nu mai au importanţă celelalte prevederi. Este un Cod al Insolvenţei discriminatoriu, care anuleaza scopul real al procedurii şi are caracter retroactiv. Iar pentru asta guvernul a plătit 30 de experţi pe care, la o adică, să arunce vina.
Sursa: www.realitatea.net