Important

NATIONAL | Petrom ieftineste carburantii !

Preţurile de referinţă la benzină se reduc cu 3 bani pe litru, iar motorina este mai ieftină cu 2 bani pe litru, potrivit unor surse apropiate situaţiei. OMV Petrom a luat această decizie ca urmare a evoluţiei cotaţiilor la produse petroliere. Preţurile carburanţilor vândute în staţii pot fluctua într-o marjă de 5% comparativ cu preţurile de referinţă.
După aceste ieftiniri, la staţia din Şoseaua Pipera din Bucureşti, spre exemplu, benzinele vor costa 5,9 şi, respectiv, 6,3 lei pe litru, iar motorinele 5,97 şi, respectiv, 6,18 lei pe litru.
Petrom a crescut recent preţurile în două rânduri, pe 24 aprilie şi 3 mai, în condiţiile în care preţurile au fost nemodificate de la sfârşitul lui februarie. Reducerea de preţ din această noapte vine în contextul în care, de mai multe săptămâni, cotaţiile ţiţeiului sunt în scădere.

Potrivit unor calcule făcute de ECONOMICA.NET despre care puteţi citi aici, România era, până ieri, singura ţară din Europa în care preţul carburanţilor a crescut în ultimele două săptămâni. Restul pieţelor europene au reacţionat mai rapid la scăderea cotaţiilor, distribuitorii de carburanţi coborând preţurile la pompă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page