Important

NATIONAL | PERCHEZIŢII la Prefectura Suceava. Prefectul judeţului, Florin Sinescu, urmărit penal

Procurorii DNA fac percheziţii, vineri dimineaţă, la Prefectura Suceava şi la Primăria Brodina, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu şi de fals, comise în perioada 2012 – 2014, în care sunt urmăriţi penal prefectul judeţului, Florin Sinescu şi primarul din Brodina.

Procurorul şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la ora transmiterii acestei ştiri au loc percheziţii la Prefectura Suceava şi la Primăria localităţii Brodina, într-un dosar în care prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, şi primarul din Brodina, Vasile Melen, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu.

Atât prefectul Florin Sinescu, cât şi primarul Vasile Melen ar urma să fie duşi la audieri la DNA Suceava, la finalul percheziţiilor.

Într-un comunicat transmis vineri dimineaţă, Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că în acest caz au loc percheziţii la şapte adrese din municipiul Suceava şi comuna Brodina, dintre care trei sunt la sediul unei instituţii publice, iar restul la o societate comercială cu trei puncte de lucru şi la locuinţa unei persoane.

Conform surselor citate, în acest dosar procurorii DNA fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie, infracţiuni de serviciu şi infracţiuni de fals, comise în perioada 2012 – 2014.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acest dosar vizează modul în care au fost folosiţi banii pentru reconstrucţia caselor din comuna Brodina distruse în urma inundaţiilor din anul 2010.

Şi în 20 ianuarie procurorii DNA au făcut percheziţii la Prefectura Suceava, respectiv în biroul prefectului judeţului, Florin Sinescu, şi la Primăria Brodina, anchetatorii ridicând atunci o serie de documente.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, este urmărit penal de DNA şi într-un alt dosar penal, fiind acuzat de abuz în serviciu pentru că nu l-a demis pe primarul PSD al comunei Udeşti, care fusese găsit în incompatibilitate, şi nu a cerut revizuirea mai multor hotărâri ale Consiliului Local al comunei Udeşti, deşi ştia că sunt ilegale.

Potrivit procurorilor DNA, prin aceste hotărâri de consiliu local a fost concesionată ilegal o suprafaţă de 806 hectare din patrimoniul comunei asociaţiei Oadici Udeşti, înfiinţată la iniţiativa primarului din Udeşti, Savel Botezatu, cu complicitatea casierei Primăriei Marinela Borza şi a unor angajaţi ai primăriei, în vederea obţinerii, în mod nelegal, de subvenţii de la APIA Suceava.

De asemenea, prefectul este acuzat de ingerinţe în afara cadrului legal întrucât, în toamna anului 2012, a intervenit în activitatea APIA Suceava pentru a determina funcţionari ai instituţiei să aprobe acordarea subvenţiilor către asociaţia din Udeşti, deşi cererea nu era eligibilă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page