Stiri

NATIONAL | Pensiile, plătite în avans în luna decembrie, între 11-23 decembrie

Pensiile vor fi plătite, în luna decembrie, cu câteva zile în avans, respectiv în 11-23 decembrie în loc de 14-28 decembrie, a anunţat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Ea a propus Guvernului plata în avans a pensiilor, arătând că, astfel, pensionarii vor avea bani de sărbători.

Ministrul a precizat că a discutat pe această temă cu reprezentanţii Poştei Române şi cu ministrul Societăţii Informaţionale, în subordinea căruia funcţionează Poşta, iar măsura este posibilă.

Premierul Victor Ponta a amintit că procedura a fost aplicată şi anul trecut şi a cerut Ministerului Finanţelor să sprijine plata în avans a pensiilor.

Anul trecut, pensionarii au primit, în luna decembrie, tot în avans drepturile financiare achitate de stat, respectiv în perioada 7-19 decembrie, înaintea Sărbătorilor de Crăciun.

O decizie similară fusese luată în primăvara anului trecut, în luna aprilie, când pensiile au fost plătite mai devreme, înaintea Sărbătorilor de Paşti.

Sursa: http://www.mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page