Important

NATIONAL | Pensiile încasate ilegal vor fi returnate eșalonat. Vezi cât timp au la dispoziţie cei aflaţi în ilegalitate

Pensionarii care au primit ilegal pensii mai mari vor returna banii eşalonat, în decurs de trei ani, potrivit România TV, care citează Ministerul Muncii.

Banii vor fi returnaţi în tranşe lunare egale, până când pensionarii vor scăpa de datoria către stat. Aproape 10.000 de oameni sunt în această situaţie, conform unui proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii. Dacă pensionarii care au debite generate de interpretări neunitare vor beneficia de o amnistie fiscală, cei care au furnizat în momentul elaborării dosarului de pensionare documente neconforme vor trebui să returneze sumele primite.

Pensiile primite ilegal sunt în număr de 9.593 şi se ridică la o valoare totală de aproximativ 53 de milionale de lei. Astfel, suma medie de returnat în decursul a trei ani de la promulgarea legii va fi de 5.524 de lei de persoană.

Pe de altă parte, 20.000 de persoane vor beneficia de amnistie, un proiect de lege compus de Ministerul Muncii, proiect ce urmează să intre în şedinţa de Guvern, iar apoi va fi trimis spre Parlament. Aceste 20.000 de persoane au avut venituri mai mari, pentru că dosarele le-au fost greşite de funcţionarii publici, nu pentru că ar fi încercat ei să înşele statul.

În total, peste 30.000 de dosare au fost verificate, o treime dintre acestea fiind greşite deoarece pensionarii au dus acte false.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page