NATIONAL | Orasul considerat “capitala” poluarii in Romania. Detaliile sunt cutremuratoare
Situatie ingrijoratoare la Rovinari, din cauza celui mai mare complex energetic din tara. Principalul indicator al calitatii aerului – nivelul de pulberi – depaseste cu mult valoarea admisa.
Acesta a fost rezultatul unor masuratori pe care ecologistii Greenpeace le-au facut in Rovinari, aproape de termocentrala din oras. In replica, oficialii Complexului Energetic Oltenia spun ca au modernizat instalatiile si sustin ca gradul de poluare in zona s-a redus considerabil.
Activistii Greenpeace au fost uimiti de valorile mari inregistrate de aparatele de masurat poluarea.
Herwig Schuster, director Greenpeace Europa Centrala si de Est: “Astfel de concentratii apar doar de Revelion, la miezul noptii, din cauza artifiicilor. Nu exista o explicatie. Astfel de concentratii nu se regasesc in alte tari. Ma tem ca situatia aici este forte grava”.
Localnicii din Rovinari stiu bine ca aerul nu este curat.
“Aici e greu de respirat, mai ales cand bate vantul, toata cenusa vine de unde o depoziteaza ei, nu se mai vede nimic“, spune un martor.
“Praful ala de carbune, foarte fin, se aseaza pe masini, pe la ferestre, intra pe oriunde“, spune un alt locuitor.
Si cei de la Primaria din Rovinari recunosc faptul ca poluarea le cauzeaza probleme.
Constantin Podaru, administrator orasul Rovinari: “Plantam copaci, am plantat tuia si se usuca. Florile au un alt regim, spalam, la propriu, orasul la cateva luni. Sunt, intr-adevar, probleme de mediu“.
In replica, reprezentantii Complexului Energetic Oltenia sustin ca au facut tot ce au putut ca sa remedieze situatia si ca lucrurile nu sunt chiar atat de grave.
Elena Zamfir, purtator de cuvant Complexul Energetic Oltenia: “Toate grupurile energetice respecta valorile pentru Noxe“.
Odata cu masuratorile pentru poluare, activistii Greenpeace si-au manifestat si dezacordul fata de decizia autoritatilor locale de a construi un nou complex energetic la Rovinari.
Sursa: stirileprotv.ro