NATIONAL | Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, vineri dimineaţă, la şase luni de închisoare cu executare de către Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
PRONUNŢAREA ÎN CAZUL CONDAMNĂRII LUI SORIN OVIDIU VÎNTU:
“Conform art 194 alin 1, alin 2 Cp cu aplicarea art. 74 alin 2- 76 lit d Cp condamnă pe inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU, la 6 (şase) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj in formă calificată. Conform art 71 Cp aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând in interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza II, 64 lit b Cp. Conform art 88 Cp deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de 24 ore (19.04.2011-20.04.2011) şi respectiv de la 29.04.2011 la 16.06.2011. II.Conform art 194 alin 1 Cp, art. 74 alin 2- 76 lit e Cp condamnă pe inculpatul ILIE ION CEZAR, la 5 (cinci) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Conform art 71 Cp aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit a teza II, 64 lit b Cp. Conform art 88 Cp deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de 24 ore (19.04.2011-20.04.2011) şi de la 29.04.2011 la 16.06.2011. Conform art. 14, 346 Cpp admite acţiunea civilă formulată de partea civilă GHIŢĂ SEBASTIAN . Obligă inculpaţii in solidar la plata cu titlu de daune morale către partea vătămată a sumei de 100.000 lei. Conform art 191 Cpp obligă fiecare inculpat la câte 11.000 lei cheltuieli judiciare către stat, dintre care 10.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată in şedinţă publică azi 03.02.2012”
În data de 20 aprilie, Sorin Ovidiu Vantu a primit ordonanta de retinere pentru 24 de ore, pentru şantaj şi ameninţare. Vîntu i-ar fi cerut lui Sebastian Ghiţă 150.000 de euro şi l-ar fi ameninţat cu moartea pe Ghiţă. “Ţi-au şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu”, i-a spus Vîntu lui Sebastian Ghiţă.
În înregistarea apărută pe internet, Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi spus lui Sebastian Ghiţă că “discutăm acum ca între doi băieţi, un golan bătrân şi unul tânăr. Ţi-am dat două lecţii. Te-ai bazat pe forţă, ţi-am arătat că mă p.. pe tine cu forţa ta. (…) Ţi-ar putea şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu“.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 20 aprilie, începerea urmăririi penale şi reţinerea inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
sursa:Realitatea.net