NATIONAL | O femeie şi-a dat foc în faţa casei fiindcă soţul a refuzat să-i mai dea o..
O femeie de 44 de ani din localitatea ieşeană Păun a fost adusă, marţi seară, la Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi, cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, după ce, aflată sub influenţa alcoolului, şi-a dat foc în faţa casei pentru că soţul său a refuzat să-i mai dea o sticlă de vin.
Potrivit martorilor, femeia de 44 de ani, afată sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a certat cu soţul său înainte să-şi dea foc din cauză că bărbatul a refuzat să îi dea încă o sticlă de vin.
“Ancheta este în desfăşurare, femeia de 44 de ani, din localitatea Păun, a fost găsită în faţa casei şi a fost preluată de echipajul SMURD, iar cercetările privind circumstanţele în care s-a desfăşurat incidentul continuă”, a declarat, luni Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.
Femeia se află internată în stare gravă, la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântu Spiridon” din Iaşi, potrivit medicilor, pronosticul fiind rezervat.
Reprezentanţii spitalului au precizat că femeia are arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, aceasta urmând a fi transferată în cursul nopţii la Bucureşti, dacă starea sa de sănătate o va permite.
“A fost adusă o femeie de către SMURD cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corporală, incluzând faţa, de gradele al II-lea şi al III-lea. Momentan, este internată în Clinica de Chirurgie Plastică, în stare gravă. După consulturile de la ORL şi de la Oftalmologie se va decide dacă va fi transferată sau nu la Spitalul de Arşi din Bucureşti”, a declarat, marţi, conf.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
Sursa: www.realitatea.net