Important

NATIONAL | O femeie face acuzaţii grave la adresa unui ginecolog

O femeie de 37 de ani din Galaţi spune că a fost mutilată de medicul ginecolog , pe care îl acuză de malpraxis.

Femeia spune că nu mai poate avea copii, după ce medicul i-a făcut un avort, deşi avea o sarcină extrauterină. 

O femeie din Galaţi face acuzaţii grave la adresa unui ginecolog: M-a MUTILAT
Ionica Hodorogea este mamă a doi copii. În urmă cu un an femeia a rămas din nou însărcinată şi a solicitat o întrerupere de sarcina la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.

Ginecologul a efectuat intervenţia însă, după o săptămână, pacienta a revenit la spital în stare critică. Un alt medic a descoperit că fusese vorba despre o sarcină extrauterină.

“Mi-a spus că nu sunt însărcinată, dar totuşi testul ieşea pozitiv. Am venit după o săptămână, iar dumneaei a crezut că am o sarcină oprită în evoluţie. M-a chiuretat, apoi mi-a dat drumul acasă. Ulterior la o săptămână mi s-a făcut rău, am chemat ambulanţa, am ajuns în comă”, a declarat femeia.

Ionica Hodorogea a depus plângere la Direcţia de Sănătate Publica Galaţi împotriva medicilor şi îi acuză de malpraxis.

Medicii care au efectuat intrevenţiile chirurgicale au refuzat să stea de vorbă cu presa. Situaţia nu a fost dusă însă la cunoştinţa celor de la conducerea spitalului, pacienta care îi acuză pe medici făcând plângere doar la DSP nu şi la conducerea spitalului.

Indiferent de rezultatul anchetei, femeia este decisă să îi acţioneze în instanţă pe cei doi medici ginecologi cărora le solicită daune de 100.000 de lei.

Acesta nu este primul caz de malpraxis în spitalele galăţene. Săptămâna trecută, o altă pacienta, de 42 de ani, acuza un medic ginecolog de neglijenţă. În acel caz era vorba despre o doctoriţă din Spitalul Municipal Tecuci. Femeia de 42 de ani susţine ca i-a fost lezată verica urinară şi ureterele în urma unei intervenţii chirurgicale de fibrom.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page