Important

NATIONAL | Momente emoţionante la graniţa României. S-a refăcut Podul de Flori de peste Prut – VIDEO

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Ungheni, în Republica Moldova, ca să refacă Podul de Flori de peste Prut. Oamenii au scandat lozinci precum “Basarabia e România”, ” Unire” şi “Basarabia, pământ românesc”.

Tinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare au plecat din Chișinău spre București duminică, 5 iulie, imediat după Marea Adunare Națională și au mers pe jos, cu drapele tricolore, prin temperaturi caniculare și furtună, pentru a ajunge sâmbătă la Prut, unde au refăcut celebrele Poduri de Flori. Mai mulţi artişti, printre care Eugen Doga şi Anastasia Lazariuc au luat parte la evenimentul care s-a desfăşurat de-o parte şi de alta a Prutului.

Astfel, podul feroviar de la graniţă a fost trecut din nou, după 20 de ani, pe jos, iar frontiera cu Republica Moldova a fost înlocuită de o mare de flori.

Participanții la marș vor pleca duminică din gara Iași spre Capitală cu trenul, care va opri în Vaslui, Bârlad, Tecuci, Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil, Ploiești, București.

Acești tineri poartă în suflete flacăra dorinței de Unire și au nevoie de tot sprijinul românilor pentru a o duce aprinsă la Cotroceni! Veniți, români, să vă întâmpinați frații de pe celălalt mal al Prutului! Acum, mai mult ca oricând, au nevoie de voi!“, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

Primul “Pod de flori” a fost organizat pe 6 mai 1990, când cetăţenii români au trecut frontiera către Basarabia fără paşaport şi fără viză, prin opt puncte de trecere peste Prut. Peste un milion de oameni au participat la eveniment. Al doilea Pod de flori” a avut loc pe 16 iunie 1991, când cetăţenii moldoveni au intrat în România fără acte.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page