NATIONAL | Ministrul Muncii susţine introducerea unor INDEMNIZAŢII pentru viitoarele mame care sunt în ŞOMAJ
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susţine extinderea concediului de maternitate pentru mame prin introducerea unor facilităţi şi indemnizaţii pentru mamele care nasc şi sunt în şomaj sau nu au un loc de muncă.
“A fost o discuţie în cadrul Forumului (de la Milano n.r) privind extinderea concediului de maternitate pentru mame. Este un model pe care eu îl îmbrăţişez de foarte mult timp, astfel încât să existe facilităţi şi indemnizaţii care se acordă mămicilor care nasc şi care sunt în şomaj sau nu au un loc de muncă, să beneficieze de ele. În momentul de faţă, la nivelul UE, ca şi în România, beneficiază de concediu de maternitate şi facilităţi acordate prin acest program doar mămicile care au loc de muncă“, a declarat ministrul Rovana Plumb, la România TV.
Ea a precizat că măsura ar urma să se aplice inclusiv mamelor care sunt în şomaj, dar nu mai primesc indemnizaţie.
“Acesta este conceptul pe care am vrea să îl introducem şi în România, dar deocamdată azi s-a reluat discuţia şi vom vedea în viitor cum vom putea să îl aplicăm în România“, a mai spus Rovana Plumb.
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a participat marţi la Conferinţa la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă în Europa, de la Milano, Italia.