Important

NATIONAL | Ministrul Grapini a dat-o iar în bară! A făcut de râs România la Târgul de la Paris

 

La unul dintre cele mai importante târguri de turism din Europa, până şi hotelierii din străinătate aveau standuri mai atractive.

Ne plângem de lipsa turiştilor străini, dar ne furăm singuri căciula. Deşi a decis să participe la unul dintre cele mai importante târguri de turism din Europa, România a reuşit “performanţa” de a avea probabil cel mai urât stand de promovare dintre cele existente. Ministrul Turismului, Maria Grapini, care mai are la activ o perfomanţă dezastruoasă de acest gen, prezenţa României la Târgul de Turism de la Viena, a recidivat.

La târgul International French Travel Market, care se desfăşoară între 24 şi 27 septembrie, cele 15 agenţii de turism româneşti se înghesuie într-un spaţiu de circa 30 metri pătraţi, comparabil cu cel al unui hotel din Grecia. Câteva postere, cu Ateneul Român sau Mănăstirea Voroneţ, ar trebui să atragă atenţia vizitatorilor. Deasupra tronează în limba franceză sloganul turistic al ţării, “România, exploraţi grădina carpatică”.

“Standul arată jalnic. Spate în spate cu standul României e cel al unui hotel din Grecia, care arată mult, mult, mai bine. Dar ei sunt un hotel, iar noi o ţară!”, ne-a spus un român care trăieşte în Franţa şi a fost la târg. Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a gestionat total ineficient situaţia.

Licitaţie întârziată

România trebuia să se prezinte la târg cu un stand conceput de o firmă specializată în aşa ceva. Surse din cadrul ANT au declarat însă pentru EVZ că instituţia a lansat târziu licitaţia pentru realizarea standului şi că preşedintele acesteia, Răzvan Filipescu, stătea pe gânduri, cu o zi înainte de începerea târgului, dacă să anuleze sau nu participarea la eveniment.

Anunţul de licitaţie a fost postat la începutul lunii septembrie. Cum totul a fost organizat în pripă, nici o firmă privată nu a fost interesată să amenajeze standul României la târgul de la Paris. Drept urmare, ANT a închiriat un stand standard pus la dispoziţie de organizatori, de numai 30 de metri pătraţi, pe care nu a reuşit să îl înfrumuseţeze nici măcar cu câteva afişe mai atractive. Standul de alături, al Croaţiei, este decorat cu afişe uriaşe, care ilustrează destinaţiile de top ale ţării. Tunisienii au adus la târg meşteri populari, care au atras atenţia trecătorilor.

Vina pasată la alţii

Ministrul delegat pentru Turism, Maria Grapini, spune că instituţia pe care o conduce nu are nicio vină, întrucât firmele participante decid singure cum se promovează. “Nu noi aranjăm standul standard, ci firmele care participă îl decorează. N-am înţeles de ce e urât standul”, ne-a declarat ministrul. Potrivit acesteia, s-a închiriat un stand mic pentru că s-au înscris doar 15 firme româneşti la târg. “Noi lucrăm acum cu Asociaţia Designerilor din România la un stand modular cu care să participăm la fiecare târg, astfel încât să se imprime în memoria oamenilor, un stand interactiv, modern”, a spus Grapini.

Cu toate astea, în luna ianuarie, când ministru al Turismului era tot Maria Grapini, felul în care România s-a prezentat la Târgul de Turism de la Viena a fost un eşec dur acuzat de primarul Sibiului, Klaus Johannis.

“Metoda” de organizare a fost aceeaşi. Johannis a dezvăluit atunci că Ministerul Turismului a anunţat cu doar două zile înainte de începerea târgului că nu are de gând să plătească pentru construirea standului României, care era ţară parteneră la târg! Participanţii s-au descurcat pe cont propriu. “Ministerul nu a dorit să plătească din câte am înţeles standul. S-a recurs atunci la o variantă minimală de stand”, a spus atunci Klaus Johannis.

Cum trebuia făcută promovarea

Consultantul în turism Traian Bădulescu ne-a explicat că, pe lângă expozanţi, la un astfel de târg trebuie aduşi producători tradiţionali, producători de vinuri, meşteri populari, dansatori, fete îmbrăcate în ii şi fote sau ciobani cu suman. În plus, ar putea participa ambasadori ai turismului românesc, sportivi celebri. “Standul trebuie să fie dinamic ca să atragă, să fie nonconformist. Norvegienii, de exemplu, au organizat la Frankfurt un concurs de ţipat antistress. Urlai cât puteai de tare. Şi-au atins scopul: au atras atenţia asupra ofertelor lor”, a adăugat Bădulescu.

România, premiată la târgurile de turism în timpul mandatului Elenei Udrea

În schimb, în trecut, România a fost premiată pentru modul în care se prezenta la târgurile de turism.

Astfel, în urmă cu 4 ani, în 2009, din cei peste 11.000 de expozanţi la Bursa Internaţională de Turism Berlin, standul României, prezentat de Ministerul Turismului, pe atunci condus de Elena Udrea, a fost premiat cu locul al doilea la Best Exhibitor Award – categoria Europa. Prezentă la standul României, Elena Udrea (foto) spunea atunci că târgul a oferit ţării noastre oportunitatea de a-şi consolida poziţia pe piaţa germană de turism şi de a-şi promova destinaţiile şi produsele în rândul celor mai mari tour operatori din lume.

 

Dincolo de premiul obţinut în 2009 la cel mai mare târg de turism din Berlin, în septembrie 2009, pentru prima oară în istoria Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism pentru destinaţii tu ristice, România a primit 3 Mere de aur. Premiile au fost acordate zonei ecoturistice Mărginimea Sibiului, Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi companiei aeriene Blue Air. Înainte de succesul României din 2009, ţara noastră a mai primit un Măr de aur cu mult timp în urmă, în 1975.

Brandul de ţară lansat la un târg mondial

Cu ocazia unui alt eveniment de turism de amploare mondială, la Expoziţia de la Shanghai din iulie 2010, a fost lansat brandul turistic al României. Sloganul “Explore the Carpathian Garden” şi logoul reprezentat de o frunză verde reprezintă în continuare brandul turistic al României, deşi Grapini a afirmat de nenumărate ori că nu îl va mai menţine.

Sursa: www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page