ImportantStiri

NATIONAL | Ministerul Sănătăţii impune NOI REGULI pentru parcările de bloc

Parcările de bloc pot fi amenajate la o distanţă de cel puţin cinci metri de ferestrele imobilului, iar în parcare sunt interzise activităţi de reparaţii şi întreţinere auto, prevede un ordin emis de Ministerul Sănătăţii în mandatul lui Eugen Nicolăescu.

Aceste prevederi sunt menţionate în anexa Ordinului pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei. Ordinul a fost aprobat de fostul minsitru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la 4 februarie, cu puţin înainte de încheirea celui de-al doilea mandat al său.

Actul normativ mai prevede că la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit vor fi precizate şi amplasamentele unor dotări tehnico-edilitare între care “platforme destinate pentru depozitarea recipientelor de colectare selectivă a deşeurilor menajere”. Aceste platforme vor fi amenajate la distanţă de minimum 10 metri de ferestrele locuinţelor, vor fi împrejmuite, impermeabilizate, cu asigurarea unei pante de scurgere, vor fi prevăzute cu sistem de spălare şi sifon de scurgere racordat la canalizare, vor fi dimensionate pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului şi a ritmului de evacuare a acestuia şi vor fi întreţinute în permanentă stare de curăţenie.

Tot la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit va fi precizat un amplasament destinat spaţiilor de joacă pentru copii -amenajate şi echipate cu mobilier urban specific, realizat conform normativelor în vigoare astfel încât să fie evitată accidentarea utilizatorilor.

Acelaşi act normativ face referire la amplasarea unor unităţi de producţie sau servicii în vecinătatea blocurilor, fiind impusă, de asemenea, o distanţă minimă faţă de ferestrele imobilelor de locuit.

“Unităţile cu capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii, precum spălătorii auto, ateliere mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie etc., care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează în clădiri separate, la distanţă de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor. Distanţa se măsoară între faţada locuinţei şi perimetrul unităţii, reprezentând limita suprafeţei unităţii respective. Pentru unităţile sus-menţionate se asigură mijloacele adecvate de limitare a nocivităţilor, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare. Se interzice schimbarea destinaţiei funcţionale a unor zone, dacă prin aceasta se creează premisa apariţiei de riscuri pentru sănătatea populaţiei din zona locuită”, se arată în normele anexate ordinului.

Conform aceloraşi norme, la parterul clădirilor de locuit se pot amplasa sau amenaja unităţi comerciale, unităţi de prestări servicii, cabinete medicale umane fără paturi şi cabinete veterinare pentru animale de companie, cu condiţia ca acestea, “prin funcţionarea lor, să nu creeze disconfort şi riscuri pentru sănătatea locatarilor”.

La parterul blocurilor nu pot însă funcţiona unităţi de producţie, în timp ce activităţile de birou pot fi organizate şi la etajele imobilelor de locuit, dacă se obţine acceptul vecinilor direcţi.

Nerespectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite, prevede ordinul emis de Ministerul Sănătăţii (MS).

Direcţia de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, ministerele cu reţea sanitară proprie, administraţia publică locală şi alte autorităţi implicate duc la îndeplinire dispoziţiile actului normativ.

Sursa: www.mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page