NATIONAL | Mihai Țurcanu își felicită colegii de Ziua Medicului Veterinar
Medicina veterinară din România se află la moment aniversar și se mândrește cu o istorie frumoasă legată de data de 15 mai.
Pe 15 mai 1861, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat un decret semnat prin care a început să funcționeze “Școala de Medicină Veterinară”, în cadrul “Școlii de Medicină și Farmacie”, înființată de Carol Davila. Tot pe 15 mai, dar zece ani mai târziu, 14 medici veterinari au semnat o “Declarațiune” care a stat la baza înființării “Asociației Medicilor Veterinari din România”. Aceasta a fost desființată în 1949, pentru ca pe 15 mai 1971 să se reînființeze, iar ulterior să fie denumită ”Asociația Medicilor Veterinari din România”. La al VI–lea Congres Național de Medicină Veterinară din 1994, ziua de 15 mai a fost aleasă ca fiind „Ziua Națională a Medicului Veterinar”.
Astăzi, medicina veterinară din România are peste 6.000 de reprezentanți activi.
Profesia de medic veterinar este una liberală și independentă, cu organizare autonomă, și servește apărării sănătății animalelor și sănătății publice.
”Mă mândresc că fac parte din marea famile a medicilor veterinari români cărora vreau să le transmit un mesaj de felicitare pentru aniversarea noastră! Sunt medic veterinar și cunosc problemele cu care profesia noastră se confruntă, iar prin bunele relații pe care le am cu colegii din județ și din țară, voi putea duce problemele noastre în Capitala Europei, acolo unde își pot găsi rezolvare”, a declarat medicul veterinar Mihai Țurcanu, candidat la Parlamentul European pe listele PNL.