Stiri

NATIONAL | Medicii neurochirurgi au fost obligati sa foloseasca o metoda mai putin obisnuita pentru a salva viata unui bărbat de 53 ani: i-au taiat cutia craniana!

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie Prof. Dr. Nicolae Oblu din Iasi au fost nevoiti sa-i taie cutia craniana unui barbat in varsta de 53 de ani pentru a-i salva viata.
Astfel de operatii nu sunt foarte dese, inregistrandu-se aproximativ 5-6 cazuri pe an. Luni noaptea, ieseanul a ajuns la spital cu un sfert din creier mort, in stare de coma avansata, gradul trei. Mai mult, pacientul avea si hemiplegie, jumatate din corp fiind paralizata. Chiar daca medicii neurochirurgi i-au administrat tratament de urgenta, examenul Computer Tomograf a aratat ca exista tendinta de “umflare” a creierului pe zona neafectata.
In aceasta situatie, decesul bolnavului se putea produce oricand. Bolnavul a fost dus imediat in sala de operatie, unde i s-a taiat cutia craniana din zona unde creierul era mort, pentru a face loc extinderii acestuia.
“Pacientul a fost transportat la spital in stare foarte grava, cu hemiplegie, coma trei. Viata bolnavului era in pericol si atunci s-a efectuat o operatie de disperare, ca sa spun asa, pentru ca tratamentul medicamentos nu avea efect. S-a recurs la craniectomie de decomprimare. Neurochirurgul a taiat cutia craniana in zona unde s-a produs infarctul cerebral, astfel incat creierul sa se poata extinde. Astfel de interventii nu sunt dese, la noi in spital inregistrandu-se cam una la doua luni de zile”, a declarat dr. Florin Gramada, purtator de cuvant la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu.
Bolnavul va suferi si o operatie de cranioplastie
La scurt timp de la incheierea interventiei chirurgicale, pacientul a iesit din starea de coma, dar hemiplegia s-a pastrat. “Dupa indepartarea cutiei craniene, creierul a ramas acoperit de piele si tesut moale. Dupa o perioada de trei sau chiar sase luni de zile, se va face o noua interventie chirurgicala, cranioplastie. Lipsa osului va fi inlocuita cu o placa din titan sau plastic. Post operator, starea de sanatate a bolnavului este stabila. Si-a revenit din coma, dar deficitul motor s-a pastrat. Acesta se va ameliora dupa o perioada de recuperare. Cauza care a dus la producerea infarctului cerebral in cazul acestui pacient este ateroscleroza”, a spus medicul neurochirurg Florin Gramada.
Sursa: bzi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page