Important

NATIONAL | Legea falimentului personal a fost adoptată. Ce trebuie să știi dacă ai datorii mai mari de 14.000 de lei

Legea falimentului personal a fost adoptata miercuri, de Parlament.

Orice roman care are o datorie, dar nu mai poate sa o plateasca la 90 de zile de la scadenta, poate apela la instanta. Procedura insolventei persoanelor fizice nu este insa una simpla si presupune transformarea datornicului intr-un adevarat contabil. Procesul stergerii restantelor poate dura 5 ani, timp in care omul trebuie sa stranga cureaua si sa achite macar jumatate.

Orice persoana fizica aflata in dificultate financiara, care are datorii mai mari de 14.000 de lei, de mai mult de 90 de zile, si care constata ca nu are bani sa le plateasca, nici acum si nici in urmatoarele 12 luni, poate depune o cerere de intrare in insolventa.

De ce 14.000 de lei? Pentru ca aceasta este valoarea-prag a datoriilor de la care poti cere insolventa. Adica suma a 15 salarii minime pe economie.

Motivele care te-au adus in aceasta situatie sunt cap de lista pe cererea de insolventa, urmeaza creditele si eventualele proceduri de executare silita incepute, plus dovezi ca ai incercat sa iti renegociezi datoriile. Competezi si cat castigi acum, dar si in ultimii 3 ani – la care adaugi si previziunile de venituri pentru urmatorii 3 ani.

Cu cel putin 30 de zile inaintea depunerii cererii, trebuie anuntati toti creditorii de intentie. Adica bancile, companiile de telefonie mobila, de utilitati, asociatia de locatari si toate entitatile la care omul a acumulat datorii pe care acum nu le mai poate achita la timp.

Ana Birchall: “Din momentul in care isi deschide procedura insolventei persoanelor fizice nu mai sta cu grija ca poate fi executat silit si ca ramane pe drumuri.”

Apar insa administratorul si lichidatorul. Cei doi au grija sa intocmesti un plan impreuna cu bancile prin care te angajezi sa virezi anumite sume intr-un cont, lunar, si sa dai socoteala pentru tot ce faci, din 3 in 3 luni.

Pot fi vandute masinile mai scumpe de 5.000 de euro si chiar casa, daca sunt prea mari costurile de intretinere, totul ca sa fie acoperite datoriile. Dispar si obiectele din casa mai valoroase de 5.000 de lei cum ar fi dressingul, de exemplu, un televizor scump sau laptopul.

In tot acest timp, datoriile nu mai cresc.

Ana Birchall, deputat initiator al legii: “Orice penalitate, majorare de intarziere sau dobanda se stopeaza automat”

Stergerea datoriilor se face daca intr-un singur an ai acoperit jumatate din datorii sau macar 40% in 3 ani sau daca ai ajuns la 75% din cat stabilise instanta ca ai de platit.

Atentie, nu pot cere insoventa cei care au fost concediati in ultimii 2 ani din cauza lor sau cei care au renuntat la contractul de munca prin acordul partilor sau demisie in ultimele 6 luni. Nici cei care desi nu au venituri, nu-si cauta de lucru sau refuza propunerile de joburi venite de la firme ori de la ANOFM. Si nici cei care s-au imprumutat in ultimele 6 luni si au rate cat un sfert din datoriile totale.

Sursa: stirileprotv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page