NATIONAL | Legea antifumat a fost modificată. Unde se va putea fuma!
Legea antifumat a fost modificată marţi de senatori, prin redefinirea spaţiului public închis.
“Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”, potrivit unui amendament propus de Comisia juridică, adoptat în plen cu 76 de voturi “pentru”, scrie Mediafax.
De asemenea, noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.
“Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop”, prevede un alt amendament, propus de Comisia de sănătate.
Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind for decizional.