NATIONAL | Investiţiile Renault în România vor depăşi la sfârşitul anului două miliarde de euro!
Investiţiile Renault în România vor depăşi în acest două miliarde de euro, după ce grupul francez, proprietarul Dacia, a alocat pieţei româneşti, în perioada 2000-2010, circa 1,63 miliarde de euro, a declarat, miercuri, Radu Mavrodin, director executiv resurse umane Groupe Renault România.
“Grupul Renault a investit foarte mulţi bani în România din anul 1999 de când a intrat pe piaţă. O schimbare majoră a avut loc în anul 2004, după lansarea Logan, proiect în care foarte puţină lume credea. Orice coleg francez trimis în România în 2004 considera acest lucru o pedeapsă şi sfârşitul carierei. Lucrurile s-au schimbat acum, toţi angajaţii din poziţii importante din grup îşi doresc să vină în România pentru a marca o etapă importantă în cariera lor “, a spus Mavrodin la conferinţa “Profilul HR-ului în 2012”.
El a arătat că în perioada 2000-2010 investiţiile Renult în România se ridică la 1,63 miliarde de euro, urmând ca la sfârşitul anului 2012 să depăşească 2 miliarde de euro.
“România este a doua ţară ca importanţă pentru grupul Renault. Grupul a contribuit cu peste 3% din PIB-ul României, având o cifră de afaceri anuală de 3 miliarde de euro pe an. Masa salarială a Groupe Renault în România este de 300 de milioane de euro pe an”, a mai spus Mavrodin.
În decembrie 2011 preşedintele Traian Băsescu a declarat că Renault este una dintre cele mai stabile investiţii străine făcute în România şi a exclus relocarea producţiei în Maroc, pe viitor.
mediafax.ro