Important

NATIONAL | Înmatriculările de maşini noi au crescut cu aproape 29% în octombrie

Conform sursei citate, în octombrie, din totalul de vehicule nou înmatriculate, autoturismele au înregistrat o majorare de 31,28%, faţă de aceeaşi perioadă din 2013 (7.344 unităţi vs 5.594 unităţi), informează Agerpres.

În ansamblu, la nivelul celei de-a zecea luni din acest an au fost înmatriculate 10.113 de autovehicule noi, ceea ce reprezintă o creştere de 28,96% faţă de aceeaşi lună din anul precedent.

La toate categoriile de autovehicule nou înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în octombrie 2014, în comparaţie cu octombrie 2013, după cum urmează: autobuze şi microbuze (206 unităţi, +52,59%), semiremorci (236 unităţi, +38,01%), autovehicule cu destinaţie specială (44 unităţi, +37,50%), autovehicule de transport mărfuri (1.547 unităţi, +24,56%), mopede, motociclete (75 unităţi, +11,94%), tractoare (31 unităţi, +10,71%) şi remorci (630 unităţi, +9,95%).

În ceea ce priveşte mărcile preferate de către români, Dacia continuă să fie lider, cu 2.382 de exemplare noi înmatriculate în octombrie, dar în scădere de 34,65% comparativ cu octombrie 2013. Pe locurile următoare s-au clasat Skoda (702 exemplare, +1,45%), Ford (700 unităţi, +122,22%) şi Volkswagen (687 unităţi, +26,99%).

Cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de maşini noi a fost consemnată în cazul mărcilor Chevrolet, Jaguar şi Lexus (câte 4 exemplare), Subaru (3 unităţi), Alfa Romeo, Bentley şi SsangYong (câte două unităţi), alături de Ferrari şi Maserati, cu câte o unitate nou înmatriculată.

La nivelul primelor zece luni din 2014, numărul autoturismelor nou înmatriculate în România a ajuns la 58.908 unităţi, mai mult cu 26,93% faţă de acelaşi interval din anul anterior, când se înregistraseră 46.667 unităţi.

Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârşitul anului 2013, parcul auto naţional din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Din acest total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page