Important

NATIONAL | INCREDIBIL: ROMATSA a trimis ISU Neamţ să salveze de pe lacul Bicaz o ambarcaţiune eşuată în FRANŢA

Detaşamentul de pompieri al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat, printr-un mesaj al ROMATSA, să intervină la o situaţie de urgenţă semnalizată de o baliză electronică al unei ambarcaţiuni pe lacul Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ.

În realitate, ambarcaţiunea care a emis semnalul de alarmă se afla în sudul Franţei, în zona Marsiliei, după cum avea să corecteze informaţia, mai târziu, ROMATSA.

Inspectorul şef al ISU Neamţ, locotenent colonel Ioan Niţică a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că eroarea a fost dată de satelitul care a preluat alerta emisă de baliza electronică a ambarcaţiunii, iar operatorii ROMATSA nu au făcut altceva decât să transfere informaţiile către zona în care apărea solicitarea.

“Pe 5 februarie 2014, în jurul orei 22,40, am primit de la ROMATSA un mesaj privind un apel de pericol de la o baliză electronică de la o navă, o ambarcaţiune, undeva în zona cozii lacului Izvorul Muntelui, şi că nava este înregistrată în Malta. Probabilitatea informaţiei era de 50%. Erau două locaţii, una la noi pe lac, iar a doua în Marsilia. Noi am făcut o căutare pe lac, am tratat lucrurile foarte serios. M-am gândit că poate există o persoană care şi-a cumpărat o bărcuţă, a adus-o cu trailerul şi a căzut, iar acea baliză electronică s-a activat. Am făcut verificarea pe zona respectivă, pe unde putea fi o astfel de situaţie, coada lacului fiind îngheţată. Deci nu avea cum să fie un vapor în pericol pe zona cozii lacului. Am verificat şi nu era nimic”, a explicat inspectorul şef al ISU Neamţ.

El susţine că după 18 minute de la apelul iniţial al ROMATSA s-a primit un al doilea mesaj prin care se anula intervenţia, după ce nava fusese găsită în sudul Franţei, în zona Marsilia.

“Nu a fost o alarmă falsă, operatorul ROMATSA nu are nicio vină. El a primit un mesaj de la satelit, de la cei care administrează mesajele de la satelit. Era vorba de frecvenţa 406 megahertzi. Ei au dirijat mesajul către centrul de la Constanţa, pe zona de maritim să verifice şi acolo, şi au dat şi la noi mesajul pentru că era în zona noastră. Nu a fost deci o alarmă falsă ci o alarmă dată de un mijloc electronic, cu probabilitate de 50%. Ei ne-au spus clar că la a doua trecere a satelitului ne vor comunica dacă este reală informaţia. Când mi-au spus că va fi a doua trecere a satelitului mi-au dat de gândit. Eu ştiam că pe partea de salvare maritimă este o reţea globală de 24 de sateliţi geostaţionari. Nouă ne-a spus că este vorba de trecerea unui satelit, deci se învârtea pe orbită în jurul pământului. Este un semn de întrebare pe care mi l-am pus în această situaţie, dar cert este că mi s-a părut normal să verificăm mesajul”, a mai spus locotenent-colonel Ioan Niţică.

Inspectorul şef al ISU Neamţ a adăugat că alerta a fost un bun prilej de a realiza un exerciţiu.

“Un mesaj trebuie verificat. Putea fi o astfel de situaţie, să găseşti un accident. Nu a fost vorba de o eroare umană, pentru că şi senzorii, aparatura electronică, mai dau rateuri. Inacceptabil mi se pare că avem pe 112 aproximativ 75% din apeluri false. Dacă nu ar fi biroul de filtrări pentru apeluri am putea rata intervenţii extrem de importante”, a punctat inspectorul şef al ISU Neamţ.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page