Stiri

NATIONAL | Guvernul pierde la Curtea Constituţională în afacerea Rompetrol

Curtea Constituţională a admis astăzi sesizarea prin care preşedintele Traian Băsescu a reclamat aprobarea Memorandumului cu The Rompetrol Grup prin Parlament, ca proiect de lege.

Înţelegerea încheiată de Guvern în februarie reglementează condiţiile în care statul a decis să cedeze, după o lună de negociere, pentru 200 de milioane de dolari, 26,69% din pachetul de 44,6% pe care Rompetrol i l-a pus pe masă în 2010, în contul datoriei de 690 de milioane la acea vreme. Acordul a trecut prin Parlament, însă preşedintele a refuzat să promulge o astfel de lege, cerând Guvernului să şi-l asume prin HG.

Înainte de luarea deciziei, premierul Victor Ponta a dat ieri un semnal Curţii Constituţionale, în aşteptarea unei soluţii care să nu devaforizeze Guvernul. “Probabil mâine CCR îşi va susţine decizia (favorabilă Guvernului, n.red.) din iunie. Dupa aia vor urma iarăşi 10 zile pentru promulgare”, a estimat Ponta, după ce în iunie, la sesizarea PDL, opinia că adoptarea unui acord prin proiect de lege a fost minoritară printre judecători.

Afacerea Rompetrol, istoria conflictului Ponta-Băsescu

Conflictul între Preşedinte şi Guvern a apărut după ce, în luna februarie, statul a acceptat să încaseze cu totul, în 10 ani, doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003, cu perspectiva incertă că, din cei 18% cu care rămâne acţionar în companie, va scoate în următorii ani profit.

Ca o compensaţie, deocamdată numai pe hârtie s-a făcut un acord pentru un fond de investiţii comun kazaho-român care să susţină financiar dezvoltarea rafinăriei. Mai exact, kazahii susţin că vor veni cu 150 de milioane de dolari plus 30 de milioane pentru a acoperi partea României, într-o societate comercială 80%-20% care să facă prin credite bancare investiţii de până al un miliard în următorii 7 ani în România. Între acestea, o centrală de cogenerare la Midia şi câteva sute de noi benzinării.

În afacerea fondului, profitul va reveni în primă fază exclusiv KazMunaiGaz, până la recuperarea celor 180 de milioane.

Una din marile anomalii a acestei afaceri a fost alegerea negociatorilor. În numele statului au “negociat”, în secret, mai bine de un an şi jumătate, în timpul guvernării Boc, agenţii Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă ai Ministerului de Interne, adică oamenii “Doi şi’un sfert”, a explicat într-un interviu pentru gândul Gabriel Dumitraşcu, cel care a semnat în februarie, înţelegerea finală cu kazahii, în calitate de şef al OPSPI.

În ianaurie 2013, Victor Ponta i-a dat afacerea Rompetrol pe mână ministrului pentru Energie, Constantin Niţă. Pe 15 februarie se semna un acord cu KazMunaiGaz, iar trei zile mai târziu se suspenda, la cererea Guvernului, procesul pe care statul îl intentase în 2010 pentru recuperarea datoriei. Dumitraşcu a negociat şi a semnat, Niţă a girat politic, iar Guvernul a pasat problema legiferării înţelegerii la Parlament, cu justificarea că era prea riscant ca un act atât de important să fie trecut prin OUG şi modificat ulterior în comisiile parlamentare.

Pe scurt, statul a acceptat să vândă 26% din pachetul său cu 200 de milioane de dolari, luându-şi măsuri de precauţie ca restul de 18% să nu poată fi diluat de KazMunaiGaz timp de 3 ani. Angajamentul nu ar fi, în accepţiunea şefului OPSPI, echivalentul unei tranzacţii gata parafate. Imediat ce legea aflată în Parlament intră în vigoare, s-ar trece la aşa numita “vânzare competitivă” în aproximativ două luni.

 

Sursa:www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page