Important

NATIONAL | Guvernul a rectificat bugetul! Vezi ce Ministere au avut de castigat!

A doua rectificare bugetară operată de guvernul Ponta, după cea din august, a fost aprobată în şedinţa de sâmbătă a Executivului, prevăzând o majorare a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului general consolidat, pe sold, cu suma de 1,354 miliarde de lei.
Suma de 1.354,0 milioane lei cu care s-au majorat veniturile bugetului general consolidat este formată, pe sold,  din 908,2 milioane lei, sume încasate din închirierea benzilor de frecvenţă reprezentând echivalentul a 204,1 milioane Euro şi 450,0 milioane lei,  sume rezultate din mecanismul specific pentru reducerea arieratelor la autorităţile locale.

Pe cheltuielile bugetului general consolidat suma de 1.354,0 milioane lei alocată suplimentar este destinată, în principal, pentru: 628,8 milioane lei către bugetele locale pentru plată de arierate şi a altor cheltuieli ale acestui buget, 450 milioane lei alocate bugetelor locale în scopul achitării plăţilor restante şi a altor obligaţii de decontare înregistrate în contabilitate ale unor unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice finanţate integral din bugetele locale, din subordinea acestora, rezultate din relaţii cu furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări precum şi din relaţiile cu unele instituţii publice şi 400,0 milioane lei alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru combaterea efectelor secetei din acest an şi acordarea de avansuri aferente plăţilor naţionale directe complementare în sectorul vegetal.

 

– Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – 400 de milioane de lei pentru acordarea unor ajutoare agricultorilor afectaţi de secetă şi pentru susţinerea crescătorilor de animale;
– Ministerul Administraţiei şi Internelor – 152,5 milioane de lei pentru asigurarea necesarului pentru plata salariilor; plata parţială a normei de echipament aferentă anului 2012; cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor, respectiv a expertizelor medico-legale, carburanţilor, utilităţilor, etc; alocaţii pentru Programul Schengen.
– Ministerul Justiţiei (în principiu, pentru aplicarea codurilor juridice) – 45,844 milioane de lei pentru cheltuieli de personal; bunuri şi servicii pentru achiziţionarea mobilierului pentru personalul nou încadrat în funcţionarea instanţelor; subvenţii pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor; credite externe rambursabile prin Proiectul “Reforma sistemului judiciar”; cheltuieli de capital pentru instanţe;
– Ministerul Afacerilor Externe – 11 milioane de lei pentru contribuţii şi cotizaţii la organismele internaţionale; cheltuieli de personal;
– Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – 10 milioane de lei pentru investiţii.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page