A început procesul proxenetilor fotbalistilor de la FC Vaslui
SCANDAL Ieri, la Tribunalul Vaslui, a fost primul termen al procesului proxenetilor care racolau tinere minore, eleve la licee din municipiul Vaslui pe care, prin constrângere, le exploatau sexual, plasându-le la diverse persoane din Vaslui. Ulterior, fetele erau vândute altor traficanti de carne vie din tãri ca Irlanda sau Elvetia. Printre cei care au beneficiat, în perioada 2011 -2012, de serviciile sexuale ale minorelor se numãrã si doi cunoscuti fotbalisti Paul Papp si Silviu Bãlace, pe atunci componenti ai clubului de fotbal FC Vaslui. Dat fiind faptul cã victimele din dosar sunt minore, procesul se va desfãsura cu usile închise, chiar si accesul la dosar fiind interzis altor persoane decât pãrtilor implicate în cauzã.
Dosarul de trafic de minori în care apar numele a doi fosti fotbalisti de la FC Vaslui, internationalii Paul Papp si Silviu Bãlace, care ar fi beneficiat de serviiilor unor fete minore, eleve la licee din municipiul Vaslui, exploatate sexual, a ajuns în instantã, primul termen a acestui dosar având loc ieri, la Tribunalul Vaslui.
Procurorii vasluieni din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism (DIICOT) au definitivat dosarul în care doi bãrbati, Viorel Rusu si Carlo Mihai Grasu, ar fi exploatat sexual cel putin cinci fete, eleve la diverse licee din Vaslui, care, prin constrângeri fizice si morale, erau plasate la diversi clienti, printree care si fostilor jucãtori de la FC Vaslui Paul Papp si Silviu Bãlace.
Viorel Rusu a fost retinut preventiv încã de la sfârsitul lunii ianuarie a acestui an, iar cei doi fotbalisti, alãtuiri de alte persoane, au fost deja audiate, în calitate de martori, acum o lunã, de procurorii DIICOT, acestia fãcând publice numele acestora abia dupã finalizarea fazei de urmãrire penalã. Potrivit anchetatorilor, Viorel Rusu ar fi racolat, începând cu anul 2011, mai multe eleve de la diferite licee din municipiul Vaslui pe care apoi le-a obligat sã practice prostitutia, prin constrângeri fizice si morale.
Cu ajutorul celuilalt inculpat, Carlo Mihai Grasu, fetele erau exploatate sexual, într-o primã fazã, în municipiul Vaslui, fiind plasate, în urma unor comenzi telefonice unor “clienti” doritori de prospãturi, ulterior tinerele erau transportate în tãri ca Irlanda si Elvetia unde, de asemenea, erau constrânse sã se prostitueze.
Cercetãrile în acest caz au fost declansate încã din anul 2011, în baza unor informatii primite de cãtre procurorii DIICOT. În prezent, fostul fundas al FC Vaslui si component al echipei nationale a României, Paul Papp evolueazã, sub formã de împrumut de la formatia italianã Chievo Verona, la echipa de primã ligã Astra Giurgiu.
În ceea ce-l priveste pe Silviu Bãlace, la rândul sãu fost component al FC Vaslui si al nationalei, acesta joacã la o echipã din Timisoara. Culmea este cã, în perioada în care Paul Papp a solicitat si beneficiat de serviciile sexuale a tinerelor liceence, acesta locuia împreunã cu logodnica sa într-un apartament pus la dispozitie de conducerea FC Vaslui, întâlnirile sale amoroase având loc în diverse locatii, la moteluri din Vaslui.
Sursa: www.vrn.ro