NATIONAL | Fratele celebrului criminal Ion Rîmaru cere despăgubiri STATULUI ROMÂN
Fratele lui Ion Rîmaru încearcă, la 43 de ani de la executarea singurului criminal în serie din epoca ceauşistă, să afle unde sunt rămăşiţele pământeşti ale acestuia. George Ciocan spune că trupul neînsufleţit nu a fost predat niciodată familiei. Mai mult, au existat zvonuri potrivit cărora capul lui Rîmaru ar fi ajuns la Institutul de Medicină Legală, pentru că dictatorul Nicolae Ceauşescu spera să afle ce l-a determinat să comită crimele.
Nu s-a comunicat niciodată despre situaţia lui, unde se află şi ce, de oseminte sau ceva de genul acesta. Maică-mea a fost chiar imediat, la două trei zile după comunicarea respectivă în mass-media. S-a alarmat şi a venit şi ea la penitenciar: Domnule, daţi-mi şi mie, unde e fiu-meu şi i-a zis comandantul penitenciarului de la vremea respectivă că nu poate să ne dea”, a spus George Ciocan, fratele lui Ion Rîmaru.
George Ciocan a încercat timp de 40 de ani să afle ce s-a întâmplat cu rămăşiţele pământeşti ale fratelui său. În zadar, însă.
George Ciocan a înaintat o adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor în care pune în vedere autorităţilor că va solicita daune în instanţă, dacă nu i se comunică unde se găsesc rămăşiţele pământeşti ale fratelui său.
Avocatul Artin Sarchizian, reprezentant al Societăţii Române pentru Drepturile Omului, crede că deşi a fost vorba de un criminal odios, statul ar fi trebuit să-i predea familiei trupul. Culmea ironiei, victimele lui Ion Rîmaru nu au primit, niciodată, niciun fel de despăgubire.