Stiri

NATIONAL | Frate de judecător, traficant de droguri. Vindea ecstasy în sala de spectacol. Mama lui a fost magistrat-asistent la Înalta Curte

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reţinerea unui traficant de droguri de mare risc, într-o cauză instrumentată cu sprijinul poliţiştilor de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog şi al celor din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei” că traficantul, Dan Andrei Lupulescu, este fratele unui judecător de la Judecătoria Sectorului 3, și fiul unui fost magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție. În plus, el a fost prins la furat, în urmă cu zece ani, de Poliția Capitalei.

Un comunicat al DIICOT arată că împotriva „numitului LDA, în vârstă de 35 de ani, din Bucureşti”, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Dan Andrei Lupulescu a fost reţinut, astăzi, pentru 24 de ore. „Evenimentul zilei” a aflat că traficantul este frate cu un magistrat de la Judecătoria Sectorului 3 iar mama sa a fost magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014 , „inculpatul LDA” a deţinut şi vândut, în mod repetat, droguri de mare risc, în raza municipiului Bucureşti.

Mai mult: www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page