Stiri

NATIONAL | Fost procuror la Botoșani, necruțător cu infractorii suceveni

Şoferii care provoacă accidente mortale din culpa evidentă a lor vor ajunge după gratii, reţinuţi pentru 24 de ore, chiar dacă nu au circumstanţe agravante la comiterea infracţiunii, ceea ce înseamnă, printre altele, alcoolemie, lipsă permis de conducere sau părăsirea locului faptei.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Dragoş Bujorean, a precizat că reţinerea şoferului care a omorât un om pe trecerea de pietoni de la Grupul Şcolar, în municipiul Suceava, nu va fi o excepţie, făcând parte din politica de fermitate care se va aplica în ceea ce priveşte măsurile preventive care se vor lua în încercarea de a fi reduse tragediile de acest gen.

Chiar dacă fiecare caz este analizat cu particularităţile sale, poliţiştii şi procurorii au stabilit de comun acord ca în cazurile de „ucidere în culpă” şi „lovirea sau alte violenţe”, cu grad ridicat de pericol pentru ordinea publică, să se acţioneze mai ferm în ceea ce priveşte măsurile preventive de care pot uza organele de urmărire penală.

 

24 de ore de arest şi interdicţia de a mai conduce, „victoriile” procurorilor în cazul tragediei de marţi seară

Revenind la cazul punctual al tragicului accident de marţi seară de pe Calea Unirii, pe trecerea de pietoni din faţa Grupului Şcolar, unde un tânăr în vârstă de 38 de ani a fost lovit cu o violenţă extremă de un BMW condus de Gigi Cimpoi, un tânăr de 24 de ani, care circula cu viteză excesivă, autorul accidentului a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, după care a fost lăsat în libertate, însă sub măsura „controlului judiciar”. Această măsură a controlului judiciar este şi ea importantă, în condiţiile în care autorul accidentului are mai multe obligaţii şi restricţii. El nu are voie să depăşească limita teritorială a municipiului Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, trebuie să se prezinte în faţa anchetatorilor ori de câte ori este chemat şi, poate cel mai important, nu are voie să conducă nici o categorie de autovehicule. Dacă nu ar fi avut impus controlul judiciar, şoferul ar fi putut să conducă în continuare, asta pentru că permisul se ridică doar în cazurile în care autorul unui accident este băut ori nu a respectat regulile privind trecerea peste calea ferată.

Procurorii au explicat că nu aveau cum cere arestarea preventivă a acestui şofer, în condiţiile în care acesta a comis un omor din culpă (fără intenţie) şi fără a avea vreuna din circumstanţele agravante amintite mai sus.

Până acum, în cazurile de ucidere din culpă, măsuri de reţinere sau arestare preventivă s-au luat aproape fără excepţie doar când autorii aveau fapte anterioare la regimul rutier ori erau băuţi, nu aveau permis de conducere sau părăseau locul accidentului.

Sursa: www.monitorulsv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page