NATIONAL | Fenechiu: “FMI ne-a impus sa privatizam CFR Marfa. E dureros sa fiu eu cel care o vinde”
Privatizarea CFR Marfa a fost impusa de Fondul Monetar International, dupa ce reprezentantii institutiei au fost mintiti in repetate randuri de guvernarile anterioare cu privire la revigorarea companiei, a sustinut ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
“Sunt unul dintre sustinatorii faptului ca Romania sa aiba o companie de transport marfa de stat. (…) E foarte dureros, nu asteptam sa fiu eu cel care sa o vand. Am ajuns acolo si am descoperit ca are 1,3 miliarde de lei active si peste 2 miliarde de lei datorii”, a spus Fenechiu la Realitatea TV.
“Ne-a impus Fondul Monetar sa vindem pentru ca de prea multe ori au fost mintiti in sensul in care va fi revigorata compania. Pentru ce au facut ‘aia’ (guvernele precedente – n.red.) va spun foarte sincer ca si opinia mea astazi este ca nu avem alta solutie decat sa o privatizam”, a continuat ministrul.
Potrivit acestuia, FMI a cerut privatizarea totala, insa el si-a propus sa vanda cat mai putin peste 50%, pentru ca statul sa ramana cu un control cat mai mare.
In ceea ce priveste suma vehiculata de 60 de milioane pentru cedarea pachetului majoritar, Fenechiu a precizat ca aceasta este o estimare a unor functionari, suma reala urmand sa fie stabilita dupa stergerea datoriilor CFR Marfa, care va avea loc cu permisiunea FMI si a Comisiei Europene.
In cazul CFR Calatori, ministrul a precizat ca vor fi externalizate cele mai neprofitabile sectii catre privati.
De asemenea, in ceea ce priveste Tarom, se doreste reducerea pierderilor, Fenechiu mentionand si posibilitatea de a vinde avionul prezidential.