Important

NATIONAL | Elev bătut de directorul şcolii. Părinţii au depus plângere la poliţie

Un profesor din comuna ieşeană Scânteia este anchetat de poliţie, după ce a fost acuzat că a bătut un elev până la umplut de sânge. Mama băiatului a depus plângere la poliţie.

Plângerea împotriva directorului Mihai Iftime a fost depusă vineri la Inspectoratul de Poliție din Județul Iași. Mama elevului le-a spus polițiștilor ce s-a întâmplat în cabinetul directorului Școlii cu clasele I-VIII „Axinte Uricariul”, din comuna Scânteia.

A fost chemat din clasă în cabinetul domnului director şi acolo acesta i-a dat mai multe palme peste faţă şi peste cap, apoi i-a dat cu pumnii în spate. În acel moment a început să-i curgă sânge din nas şi din gură. Menţionez faptul că avea şi o proteză dentară, se îneca cu sânge şi nu mai putea să respire“, a scris femeia în plângerea depusă la Poliţie, potrivit ziuanews.ro.

După bătaie, băiatul nu a avut voie să plece acasă, deși se simțea rău. Mama copilului susține că directorul și-a motivat gestul, susținând că minorul l-a înjurat și amenințat pe profesorul de educație fizică.

Mihai Iftime va fi cercetat și de superiorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page