NAȚIONAL | Ediţia de toamnă a programului “Litoralul pentru Toţi” începe la 1 septembrie
Ediţia de toamnă a programului “Litoralul pentru Toţi” debutează la 1 septembrie, au anunţat, luni, Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat de presă.
“Programul special ‘Litoralul pentru Toţi’ suscită, de la an la an, un interes crescut din partea turiştilor, cărora le venim în întâmpinare cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc, la cele mai avantajoase preţuri. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale recomandate în ediţia de primăvară, în funcţie de categoria de hotel. Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară: Litoralul pentru toţi – varianta All Inclusive, care asigură toate cele 3 mese – servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă”, se arată în comunicat.
Pentru sudul litoralului, respectiv staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, tarifele sunt chiar mai mici faţă de nordul litoralului românesc.
“Ne aşteptăm la un număr de turişti mai mare în acest an, faţă de ediţiile anterioare, întrucât acest sezon este unul de record în vânzări şi imagine pozitivă, comparativ cu ultimii ani. Agenţiile de turism care participă la realizarea programului “Litoralul pentru Toţi” au primit cereri pentru astfel de vacanţe cu mult timp înainte de lansarea acestuia. În plus, avem în continuare evenimente pregătite pentru această perioadă, iar vremea se anunţă foarte bună în continuare”, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.
Potrivit acesteia, şi la această ediţie, voucherul de atracţii le va permite turiştilor să aleagă dintre mai multe obiective turistice renumite din judeţ – Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul Militar Constanţa, Monumentul Adamclisi, Cetatea Histria. De asemenea, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii oferă tarife reduse pentru turiştii care vin pe litoral în această perioadă, a adăugat ea.
AGERPRES