Stiri

NATIONAL | După 24 de ani, la Craiova s-a produs o nouă locomotivă. Cum arată

După o pauză de 24 de ani, la Craiova a fost produsă prima locomotivă proiectată şi realizată în România, în parteneriat cu corporaţia americană Caterpillar.

Locomotiva Diesel 1250 CP a fost produsă la Electroputere VFU – Reloc SA Craiova.

“Până în 1990, în România, s-au realizat peste 8000 de locomotive, dar ulterior nu a mai fost produsă niciuna. Azi a fost prezentată prima locomotivă proiectată şi fabricată în România, în parteneriat cu Caterpillar, unul dintre cei mai mari constructori de motoare Diesel din lume. Avem o capacitate de 3 locomotive pe lună”, a declarat pentru gândul Călin Graţian, vicepreşedinte Grampet.

Compania are deja un precontract pentru opt locomotive din partea unei companii private din vestul Europei care vor fi livrate în cursul anului viitor.

“Nu ne focusăm pe piaţa din România, ci pe piaţa externă”, a declarat Călin Graţian, care a adăugat că următoarea locomotivă va ieşi pe porţile companiei în cursul lunii viitoare.

Electroputere VFU (fosta Remarul Paşcani) este deţinută de Gruia Stoica prin compania Grup Feroviar Român (GFR), cu o participaţie de 90,8%. Remarul Paşcani şi-a schimbat denumirea după ce Stoica a cumpărat la sfârşitul anului 2012 divizia de producţie locomotive a Electroputere Craiova.

Mediafax Foto

GFR a câştigat anul trecut licitaţia organizată de stat pentru privatizarea CFR Marfă, însă procedura a eşuat întrucât unele bănci creditoare ale transportatorului feroviar de stat nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Stoica se află în prezent în arest la domiciliu, fiind acuzat de fapte de corupţie. El a fost trimis în judecată la jumătatea lunii februarie, alături de Doru Boştină, omul de afaceri fiind acuzat că i-ar fi dat avocatului 3 milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui organizată de Complexul Energetic Oltenia, la care participa şi GFR.

Sursa: www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page