NATIONAL | Dragoș Dinu, propunerea premierului pentru ministrul Fondurilor Europene
Premierul Dacian Cioloș a înaintat în această dimineață domnului președinte al României, Klaus Iohannis, propunerea de numire a domnului Dragoș Cristian Dinu în funcția de ministru al Fondurilor Europene.
Dragoș Dinu este specialist în managementul public, inclusiv managementul fondurilor europene. Începând cu anul 2008, a fost expert internațional și național în domenii precum analiză funcțională, planificare strategică, politici publice, analiză și dezvoltare instituțională. Din această calitate, a reprezentat instituții internaționale precum Banca Mondială sau UNICEF și a coordonat și implementat proiecte în instituții publice din România, Georgia, Estonia, Republica Moldova, Macedonia, Kosovo sau Serbia.
Începând cu luna mai 2016, a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. Rolul său în această echipă a fost concentrat pe procese majore și actuale care privesc gestionarea fondurilor europene precum: desemnarea autorităților de management pentru perioada 2014-2020 sau ridicarea și închiderea condiționalităților ex-ante aferente Acordului de Parteneriat 2014-2020.