Stiri

NATIONAL | Dovada că TVR plăteşte 140.000 de euro fără TVA pentru o emisiune în care ŞEFUL TSD, MIHAI STURZU (HI-Q) este invitat permanent

Potrivit contractului semnat între TVR şi Mihai Sturzu, obţinut în exclusivitate de Evenimentul Zilei, televiziunea publică va realiza un program intitulat “În ţara minunilor”, prezentat de Dana Nălbaru şi Florin Groza, iar şeful TSD, Mihai Sturzu va fi invitat permanent. Toţi trei sunt membri ai trupei HI-Q. Costul unei ediţii se ridică la 12.000 euro, fără TVA, contractul fiind semnat pentru 12 ediţii. În total, este vorba de suma de 144.000 de euro, PLUS TVA.

Potrivit contractului obţinut de EvZ, emisiunea va avea 12 ediţii, fiecare de câte 75 de minute.

“Programul va avea 12 ediţii, costurile fiind următoarele: cheltuieli directe: 1750 euro- ediţie şi servicii de producţie internă- 6216 euro- ediţie, la care se adaugă 3720 plus TVA lei – ediţie, reprezentând plata pentru contribuţia partenerului la realizarea emisiunii. Total general- ediţie: 11686 euro-ediţie”, se arată pe prima pagină a contractului.

Contractul a fost semnat din partea televiziunii publice de Claudiu Săftoiu, directorul TVR şi se precizează că proiectul se va derula în perioada octombrie-decembrie 2013.

În ceea ce privește votul din Consiliul de Administrație al TVR asupra contractului, au fost înregistrate 3 voturi împotrivă( Radu Carp, Ada Meseșan și Romina Surugiu), 2 abțineri( Valentin Nicolau și Nicoleta Nicolicea) și 8 voturi pentru, printre care și Claudiu Săftoiu și Lucia Hossu Longin.

Puteți vedea AICI cum au votat membrii CA.

Sturzu, contrazis de contractul obţinut de EvZ

Declaraţiile lui Mihai Sturzu sunt contrazise de contractul obţinut de Evz. Astfel, într-o postare pe pagina sa de pe o reţea de socializare, Sturzu a afirmat că ” se duce din când în când” la emisiune”. Potrivit contractului însă, Mihai Sturzu este invitat PERMANENT.

Apoi, şeful TSD a afirmat că pentru fiecare ediţie a emisiunii, TVR plăteşte 2.600 de euro, însă prima pagină a contractului arată că este vorba de o sumă totală de 11.686 euro pe ediţie.

“Mă duc (din când în cand) la emisiune şi mai cânt cu ei sau mai stau de vorbă cu un invitat tocmai pentru că presa tabloidă să nu scrie că trupa Hi-Q s-a destrămat. Sunt alături de colegii mei din loialitate faţă de ei şi din respect pentru fanii trupei Hi-Q.ŞOC !!! BOMBA !!! NeavÂnd contract cu TVR-ul, habar nu aveam despre ce sumă e vorba şi m-am mirat şi eu când am văzut 140,000 EUR. L-am intrebat pe Florin câţi bani primesc pentru emisune. Fiţi atenţi: Dana şi Florin (prezentatori), trei muzicieni instrumentişti (bandul emisiunii), un sunetist şi doi tehnicieni plus echipamentul de sonorizare = 2,600 EUR/ediţie. În total, opt oameni. Intrebaţi-l pe Smiley cât primeşte la Pro TV! Imi e ruşine să spun, dar asta îi face pe colegii mei cel mai slab plătiţi prezentatori TV din România, din păcate”, a scris Sturzu pe pagina sa de Facebook.

Elena Băsescu: Banii românilor se duc pe cântăreţii PSD

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a atras ieri atenția asupra faptului că, deși se află într-un dificil impas financiar, TVR găsește bani pentru cântăreții PSD, referindu-se la faptul că Mihai Sturzu, președintele TSD și membru al formației HI-Q va avea o emisiune la postul public.

“Ce nu ştiu însă oamenii e că, în timp ce pentru programele importante nu se găsesc bani, sunt fonduri suficiente pentru cântăreţii PSD. Astfel, Mihai Sturzu, un artist de renume mondial ajuns în fruntea Tineretului Social Democrat la recomandarea aceluiaşi Victor Ponta, va avea o emisiune la postul public pentru care va fi remunerat cu 140.000 de euro. Aţi citit bine: un deputat PSD primeşte bani de la TVR ca să facă o emisiune de televiziune! Şi banii nu sunt deloc puţini: vreo 10.000 de euro pe emisiune. Ceea ce-l transformă brusc într-unul dintre cei mai bine plătiţi prezentatori din România. Şi toate astea pentru că în fruntea televiziunii publice avem un meloman cu prenume predestinat: Elvis”, a mai spus europarlamentarul PDL.
Sursa:www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page