Important

NATIONAL | DOUĂ EXPLOZII într-o discotecă. 17 răniţi, 7 victime au fost duse la Bucureşti

Două explozii s-au produs într-o discotecă din Sighetu Marmaţiei. Şapte persoane au fost rănite în urma unei explozii produse în jurul orei 01:00. O a doua explozie a dus la rănirea altor zece persoane.

Şapte persoane au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o explozie produsă într-o discotecă din Sighetul Marmaţiei. Explozia din clubul din Sighet a fost produsă, sâmbătă, în jurul orei 0.56, din cauza unei acumulări de gaze de la un etaj superior al imobilului la parterul căruia se afla discoteca, care însă nu era conectată la reţeaua de gaze.Explozia a avut loc în momentul în care trei tinere şi-au aprins ţigările în toaleta clubului.

Pentru că stare răniţilor de sănătate este gravă, s-a luat decizia să fie duşi la Bucureşti cu un avion militar.

Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a aprobat duminică efectuarea unui transport umanitar cu o aeronavă militară C-27J Spartan, de la Târgu Mureş şi Baia Mare la Bucureşti, pentru salvarea vieţii a celor şapte persoane.

Cei şapte pacienţi, un bărbat şi şase femei, au fost asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD, misiunea fiind aprobată în urma solicitării subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat.

Echipajul aeronavei C-27J Spartan, de la Flotila 90 Transport Aerian, este condus de căpitan-comandorul Ion Stăiculescu. Aeronava militară a decolat, la ora 5.45, de la Otopeni şi, după ce a preluat un pacient de pe aeroportul din Târgu-Mureş, a aterizat, la ora 7.50, la Baia Mare, de unde le-a preluat şi pe cele şase femei care necesită îngrijiri medicale în Capitală.

sursa: MEDIAFAX

Related Articles

One Comment

  1. ne rugam la dumnezeu sa se faca toti bine…..tragedia mare este si pentru o familie din botosani , directorul firmei de gaz fiind un botosanean….augustin, prietenii se roaga sa te faci bine!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page