Important
NATIONAL | Dosarul Microsoft. Comisia juridică din Senat va da aviz pe 28 octombrie pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului senator de Botoșani, Şerban Mihăilescu
Comisia juridică din Senat a decis să retrimită la DNA dosarele prin care procurorii cer ridicarea imunităţii senatorilor Ecaterina Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu, pentru că documentele nu erau numerotate şi sigiliate.
Comisia juridică din Senat va da pe 28 octombrie aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, în dosarul Microsoft.
Senatorii Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihailescu au fost invitaţi la Comisia juridică pentru a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la subiectul licenţelor Microsoft.
Este posibil ca nici pe 28 octombrie să nu se ia o decizie în acest caz şi, atunci, să se amâne după alegerile prezidenţiale.
Vizibil marcată de situaţie, Ecaterina Andronescu a declarat din nou că nu are nicio vină în acest caz.
Membrii comisiei juridice au decis să ia o decizie peste două săptămâni din cauza volumului mare de acte pe care trebuie să le studieze. Preşedintele Comisie Juridice, liberalul Boboc Cătălin, spune însă că cinci senatori din cei 11 au considerat ca erau suficiente doar trei zile pentru studierea dosarelor DNA.
Procurorii o acuză pe Ecaterina Andronescu în dosarul Microsoft de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, iar pe Şerban Mihăilescu de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.
Sursa: antena3.ro