ImportantPolitic

NAȚIONAL | Senatorul Doina Federovici cere indexarea pensiilor militare

În urma unor numeroase sesizări primite la cabinetul parlamentar, senatorul Doina Federovici a adresat în ședința de azi a Senatului o întrebare ministrului apărării naționale, domnul Mircea Dușa.

Obiectul acestei întrebări îl reprezintă faptul că pensionarii militari nu beneficiază de indexările/majorările acordate de Guvern tuturor categoriilor de pensionari, aceștia fiind singurii pensionari din România cu pensiile “înghețate”.

În acelaşi timp, pensionarii militari solicită precizări privind modul de calcul a drepturilor de pensie după principiul contributivităţii, având în vedere faptul că perioadele de muncă  în condiţii speciale şi/sau deosebite nu au fost luate corect şi complet în calcul la stabilirea acestor drepturi de pensie și există o clară discriminare între militarii ieşiţi la pensie până la 31.12.2010 pe Legea nr. 164/2001 şi au avut pensiile diminuate în urma procesului de recalculare/revizuire şi cei cu pensii crescute sau ieşiţi la pensie începând cu 01.01.2011 (pe Legea 263/2010).

Un alt aspect sesizat ministrului apărării naționale este existența unor decizii de pensie succesive cu cuantumuri diferite calculate pentru același beneficiar, după decizia prin care s-au stabilit drepturile de pensie inițiale.

Consider acest lucru o inechitate, mai ales că cea mai mare parte a pensionarilor militari a fost afectată de măsurile austere ale guvernării Boc-Băsescu, veniturile lor fiind diminuate în mod drastic“, a declarat senatorul Doina Federovici.

La această întrebare Ministerul Apărării Națioanale are un termen de răspuns de 30 de zile.

Comunicat de presă

Related Articles

One Comment

  1. Cucoana, da stii matale ce pensii nesimtite au pensionarii militari? Stii ca dupa doar 25 ani de chiuleala un subofiter poate avea peste 3000 lei pensie iar o persoana ca a facut productie timp de 40 de ani in trei schimburi are doar700-800 lei pensie? Probabil te gandesti ca sunt foarte multi pensionari militari ce va pot vota{ ca astia traiesc mult ca nu au avut nici un stres} iar cei ce au lucrat in fabrici si uzine nu mai sunt prea multi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page