Stiri

NATIONAL | Doi adolescenţi, în stare gravă după ce au fost loviţi de o maşină scăpată de sub control

Doi adolescenţi  au fost transportaţi în stare gravă la spital după ce duminică au fost loviţi în plin de un autovehicul scăpat de sub control din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Şoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 46 de ani, nu a adaptat viteza la carosabilul alunecos, a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat şi a intrat într-un şanţ după care a revenit pe asfalt,pe raza localitatii Osoi, judeţul Iaşi, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. În timpul manevrelor de redresare, autovehiculul a lovit în plin doi adolescenţi, o fată de 16 ani şi un băiat în vârstă de 20 de ani, care mergeau regulamentar la marginea şoselei, potrivit Agerpres.

Din cauza loviturilor suferite, fata a intrat în comă. Ea a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul de Pediatrie “Sfânta Maria”, unde medicii au constatat că aceasta a suferit un şoc hemoragic cauzat de fracturi la nivelul bazinului şi a femurului, precum şi de un traumatism abdominal. Starea fetei este gravă, prognosticul fiind rezervat.

Băiatul care o însoţea a fost dus la Spitalul “Sfântul Spiridon”, din cauza unei duble fracturi deschise suferită la un picior.

În urma testării cu alcooltestul, s-a constatat că şoferul automobilului nu a consumat băuturi alcoolice.

foto:arhiva
Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page