Stiri

NATIONAL | Curtea Supremă a amânat pentru 3 martie judecarea dosarului de plagiat al premierului Victor Ponta

Judecătorii Curţii Supreme au amânat pentru 3 marteie judecarea judecarea procesului care ar putea duce la anchetarea lui Ponta pentru plagiat. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului a fost contestată de către Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru la instanţa supremă, aceasta fiind şi ultima cale de atac faţă de rezoluţia procurorilor.

La începutul lui iulie 2013, un procuror ierarhic superior celui de caz a respins o contestaţie similară, astfel că denunţătorii premierului au apelat, printr-o acţiune înregistrată  la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a cărei soluţie în acest caz va fi definitivă.

În 7 iunie, avocatul denunţătorilor lui Victor Ponta în cazul plagiatului a contestat la procurorul superior celui de caz soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premier, pe motiv că procurorul de caz a administrat probe fără să înceapă urmărirea penală şi a preluat integral expertizele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Avocatul denunţătorilor Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru a solicitat, astfel, infirmarea soluţiei de NUP, redeschiderea dosarului de plagiat, începerea urmăririi penale pe numele premierului şi administrarea legală a probelor propuse.

Rezoluţia Parchetului ICCJ prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta, sub aspectul infracţiunii prevăzute de articolul 141 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată, a fost emisă în mai.

Denunţul la Parchetul instanţei supreme în acest caz a fost făcut în 22 august 2012, de către Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării “Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, “un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori”.

Potrivit articolului 141 din Legea nr. 8/1996, “constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la cinci ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi insuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinta publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor”.

Procurorul Mihaela Litvin, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), a arătat în rezoluţia prin care a dispus neînceperea urmăririi penale, că nu se confirmă faptul că Victor Ponta a plagiat în 113 pagini din cele 292 ale lucrării “Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, după cum se arăta în denunţul făcut în august 2012 de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

“În urma analizei comparative a operelor s-a constatat că lucrarea în litigiu are o structură proprie, care exprimă amprenta personală a autorului şi nu se aseamănă ca tot unitar cu vreuna din lucrările presupuse a fi plagiate”, se precizează în documentul citat.

Potrivit rezoluţiei procurorului, aceste aspecte, coroborate cu “împrejurarea că dreptul la paternitatea unei opere nu poate fi privit separat de dreptul la integritatea acesteia, conduc la concluzia că Victor Ponta, prin conceperea şi publicarea lucrării «Răspunderea în dreptul internaţional umanitar», nu şi-a însuşit calitatea de autor a operelor «Drept Internaţional Penal» autor Vasile Creţu, «Curtea Penală Internaţională, Istorie şi realitate» autor Dumitru Diaconu şi «Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale» autor Grigore Geamănu”.

Pentru a lămuri aspectele din denuţ au fost audiaţi unii dintre autorii cărţilor din care Ponta ar fi plagiat. Ion Diaconu a declarat în faţa anchetatorilor că “nu consideră că drepturile şi calitatea de autor au fost însuşite sau prejudiciate prin publicarea lucrării “Răspunderea în dreptul internaţional umanitar” şi că nu doreşte să facă plângere, pentru că nu a fost prejudiciat.

De asemenea, Vasile Creţu a arătat în timpul anchetei că nu este interesat de împrejurarea dacă şi în ce măsură cartea sa a servit drept inspiraţie altor autori care s-ar fi folosit de aceasta şi nu are pretenţii. Dumitru Diaconu a refuzat să dea declaraţii în cauză.

Cum a evoluat cazul Ponta 

18 iunie 2012Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie şi în publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz. Cele două publicaţii susţin că au “accesat” documente prezentate de o “sursă anonimă” indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

19 iunie. Victor Ponta reacţioneză. “Dacă se dovedeşte, sunt dispus să renunţ şi la titlul de doctor. Ştiu cine este sursa anonimă”, a declarat premierul.

19 iunieQuirin Schiermeier, autorul articolului publicat în revista Nature, în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, a declarat pentru Gândul că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părţi semnificative din teza de doctorat din alte cărţi. “Plagiatul a fost confirmat de mai mulţi experţi”, ne-a declarat Quirin Schiermeier.

20 iunie. Gândul a comparat teza de doctorat a lui Victor Ponta, intitulată “Curtea Penală Internaţională”, cu cartea profesorului Dumitru Diaconu. Cu ajutorul unui tabel comparativ, am analizat în oglindă teza de doctorat a lui Victor Ponta şi lucrarea “Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate”.

În teza de doctorat a lui Victor Ponta se regăsesc părţi consistente din cartea profesorului Diaconu.

22 iunie. Premierul Victor Ponta a afirmat că se va prezenta la orice instituţie abilitată să îi verifice teza de doctorat, precizând că el a solicitat o astfel de verificare, şi a reluat acuzaţiile la adresa preşedintelui Băsescu, afirmând că scandalul legat de această teză a fost declanşat de şeful statului.

22 iunie. Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta intră în analiza Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Drept. Este anunţată constituirea unei comisii formate din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

27 iunie. Preşedintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că premierul român Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcţie, dacă acuzaţiile de plagiat privind teza sa de doctorat în drept se vor dovedi fondate.

28 iunie. Premierul Victor Ponta declară în El Pais că va demisiona în cazul în care Comisia de Etică va dovedi că a plagiat în lucrarea de doctorat.

Întrebat dacă a plagiat, şeful Executivului român a răspuns că nu, dar, dacă se va dovedi contrariul, se va “retrage”.

29 iunie. Comisia de Atestare a Diplomelor a hotărât că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din teza de doctorat.

2 iulie. Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o “execuţie mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare. Acum precizează că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

6 iulie. Consiliul Naţional de Etică se întruneşte pentru a doua oară, dar nu ia în discuţie cazul Ponta. CNE decide să consulte un grup de trei experţi din care face parte şi avocatul Gheorghiţă Mateuţ, care a pledat şi în dosarul Trofeul Calităţii.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorat.

17 iulie. Comisia de experţi a CNE emite un punct de vedere în care spune că Victor Ponta nu a plagiat.

20 iulie. Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a constatat că Ponta a copiat 68 de blocuri de text fără să citeze sursa. Fragmentele copiate variază ca mărime de la 7-8 rânduri la 10 pagini şi sunt concentrate în principal în capitolele 1 şi 3 ale tezei de doctorat. O treime din teza de doctorat e premierului este copiată din alte lucrări ştiinţifice.

Sursa:www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page