Stiri

NATIONAL | Cupoanele pentru ajutoare alimentare, distribuite de mâine persoanelor nevoiaşe

Peste trei milioane de persoane cu venituri mici vor primi alimente gratuite în baza unor cupoane care vor fi distribuite prin poştă, începând de joi, 22 octombrie. Spre deosebire de anii trecuţi, ajutoarele acordate persoanelor nevoiaşe nu vor mai fi acordate în baza listelor făcute de autorităţile locale.

Şi valoarea ajutoarelor a crescut – de la 80 de lei la 128.

Pentru acest an, pe lista beneficiarilor de ajutoare alimentare au fost introduse şi persoanele care primesc alocaţii pentru sprijinirea familiei, numărul total al beneficiarilor fiind astfel mai mare cu 700.000 persoane faţă de anul trecut.

Ajutoarele vor putea fi ridicate, după 16 noiembrie, de la centrele desemnate de primării, pe baza cuponului nominal şi a buletinului de identitate, a anunţat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la Guvern.

Cuponul pentru ridicarea alimentelor, care va fi transmis începând cu 22 octombrie, reprezintă tot o noutate introdusă în acest an, pe acesta fiind indicate “toate cantităţile din produsele care vor fi distribuite către cei 3,3 milioane beneficiari”, a arătat ministrul.

Premierul Victor Ponta a precizat că aceste cupoane nu vor fi duse la beneficiari de către autorităţile locale, pentru a nu se “interpreta greşit” în perioada campaniei electorale, ci prin intermediul Poştei, operaţiune prin care societatea, în opinia premierului, se poate “relansa”.

Sursa: www.antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page