NATIONAL | Cum vor fi pedepsiţi hoţii de lemne după noul Cod Silvic.
Pedepse aplicate în conformitate cu legislaţia penală şi confiscarea camioanelor în cazul în care şoferii sunt prinşi transportând lemne pe timp de noapte, la aceste lucruri trebuie să se aştepte cei care defrişează ilegal pădurile şi aduc prejudicii de milioane de euro, în cazul în care noul Cod Silvic va fi aprobat în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri.
În primele opt luni ale anului 2013 hoţii de lemne au adus prejudicii în valoare de 147,6 milioane de ei, potrivit datelor obţinute de gândul din partea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii. Valoarea totală a celor 2.430 de amenzi date de Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare a fost, în aceeaşi perioadă, de 8,1 milioane de lei.
“Noul Cod Silvic cuprinde măsuri mai aspre pentru descurajarea furtului de lemn”, a declarat pentru gândul ministrul Lucia Varga.
“Prin definirea şi încadrarea ca infracţiuni a faptelor de tăiere, rupere, distrugere, degradare, scoatere din rădăcini, fără drept, ori furtul arborilor, indiferent de valoarea pagubei precum şi prin sancţionarea acestor fapte în baza legilor penale, se înăspresc sancţiunile aplicabile, în scopul descurajării agresiunilor asupra fondului forestier naţional”, ne-a mai explicat aceasta.
Ce se modifică odată cu noul Cod Silvic
Dacă noul Cod Silvic va fi aprobat, acesta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial şi va susţine atât proprietarii de păduri, cât şi companiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucării lemnului.
Iată, mai jos, principalele modificări pe care le va aduce noul Cod Silvic actualului cadrul legislativ, legea 46/2008, după cum explică reprezentanţii Ministerului Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii.
1 .Se va schimba modalitatea de vânzare a masei lemnoase
Lemnul nu se mai vinde estimat, direct din pădure (vânzare pe picior), ci se va vinde măsurat, sortat şi fasonat din depozite şi rampe special amenajate, în acest fel crescând şi valoarea lui.
2. Pedepsele pentru furtul de lemne vor fi mai aspre
Prevederile codului penal vor fi aplicate pentru orice furt de lemne, iar persoanele care lucrează în domeniul silvic vor fi responsabilizate prin reintroducerea autorizaţiei de practică. În cazul unor abateri grave de la regimul silvic, autorizaţia se va putea suspenda sau retrage.
Transporturile de lemn pe timp de noapte vor fi şi ele interzise, iar în cazul în care această măsură va fi încălcată mijloacele de transport folosite la furtul de lemne vor fi confiscate.
3. Se va respecta dreptul la proprietate
Toţi proprietarii care nu pot recolta masa lemnoasă datorită restricţiilor impuse vor primi compensaţii financiare.
Sursa: gândul.ro