Important

NATIONAL | Cum arată primul magazin din gheaţă din România – FOTO

Profi a deschis vineri primul magazin din gheaţă din România, Profi Ice Store, în piaţa George Enescu din Bucureşti.

Profi a deschis vineri un magazin construit din gheaţă în piaţa George Enescu din Bucureşti. Pentru realizarea Profi Ice Store au fost necesare 80 de tone de gehaţă transparentă. Acesta va comercializa peste 500 de produse, selectate cu atenţie pentru a-şi păstra calităţile la temperatura constantă de -5 grade Celsius, menţinută în magazin. “Niciun produs nu va sta mai mult de 12 ore pe rafturi”, anunţă Pawel Musial, directorul general al Profi.

Magazinul, care are o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, va funcţiona în perioada cuprinsă între Sfântul Nicolae şi Crăciun. Musial nu a dezvăluit investiţia, precizând că a fost realizată împreună cu mai mulţi furnizori.

Profi va încheia acest an cu o creştere a afacerilor peste cea estimată iniţial, de 20%, şi cu 60 de magazine noi, reţeaua depăşind 200 unităţi. În 2013, retailerul a deschis 60 de magazine noi şi a închis 4 unităţi neperformante. “Nu pot spune exact creşterea, pentru că luna decembrie este foarte importantă. Suntem peste 20%“, a declarat  Musial, la deschiderea unui magazinului din gheaţă.

Structura a fost realizată de aceeaşi companie care a contribuit şi la construcţia hotelului din gheaţă de la Bâlea Lac.

În 2012, Profi a avut o cifră de afaceri de 1,15 miliarde lei (260 milioane euro), în creştere de la 934 milioane lei în 2011. Reţeaua număra la finele anului trecut 149 de unităţi.

Retailerul este deţinut de fondul de investiţii Enterprise Investors şi operează trei concepte de magazine: Profi, Profi Mall şi Profi City. Profi are aproape 5000 de angajaţi.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page