NATIONAL | Corola de minuni a lui Vasile Blaga, strivita de elevi. VEZI ce perle au scris !
Probele de competente de la Bacalaureat 2013 s-au incheiat si, ca in fiecare an, absolventii de liceu lasa in urma lor cugetari memorabile, care vor completa lista de perle din anii anteriori.
Astfel, cand se incheie Bacul, perlele de la examene vor alcatui un colier scandalos, care va colinda prin paginile ziarelor. Pana la invazia de cugetari, insa, ne-am plimbat prin liceele bucurestene pentru a aduna, direct de la elevi, produsul folclorului…didactic.
Absolventii de liceu care au sustinut proba orala la Limba Romana spun ca nu au avut nevoie de pregatire speciala pentru probele de competente, unde oricum singura conditie este sa te prezinti la testare.
Cu totii isi manifesta, insa, repulsia fata de sistem, care le cere prea multe cunostinte si ii streseaza cu examene, taman la inceput de vara.
Multi dintre absolventii de la Liceul Economic “A. D. Xenopol” nici nu vor sa mearga la facultate. Unii au insa pretentii de viitori bancheri. O intrebare aparent banala, pentru un viitor economist, insa “cine este ministrul Finantelor?” le da batai de cap tinerilor.
“Habar n-am si nici nu ma intereseaza”, “un domn mic de statura si chel” sau “Cum sa nu fie acelasi lucru cu ministrul Economiei?”, sunt raspunsurile date de aspirantii la Academia de Studii Economice.
La Colegiul National Mihai Viteazul, elevii arunca mai putin cu invective la adresa oficialilor si sustin ca nici n-au fost asa grele subiectele. Majoritatea primesc calificativul “experimentat” si caracterizeaza testarea ca “floare la ureche”.
Unei fete i-a picat un text in care se vorba despre Gheorghe Zamfir, iar o colega a ei a luat “experimentat” pe un text juridico-administrativ despre legile privind drepturile de autor. Daca la scris le-ar cadea o poezie de Vasile Blaga (Vasile Blaga este presedintele PDL, Lucian Blaga este autorul poeziei in cauza – n.red.), ambele ar vrea sa fie vorba despre “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.
Tot de aici, aflu parerea unui tanar mai inspirat, care apreciaza ca “sfarsitul invatamantului romanesc va fi precum al lui Stefan cel Mare – un soare stralucitor care apune de la o rana la picior”.
La Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida”, o eleva imi explica, incisiv, ca se pune prea mare accent pe Bac, cel mai bine ii pregateste scoala “vietii”. Se opreste si studiaza un afis care anunta un concert al lui Florin Salam, pe 26 iunie.
“La petreceri, merge”, precizeaza tanara care, asa cum accentueaza, asculta si opera. Ii place indeosebi “Lacul Lebedelor” de Bach (Lacul Lebedelor este baletul compus de Piotr Ilici Ceaikovski – n.red.), artist care s-a nascut “intre 1700 si 1800” (Bach a trait intre anii 1685-1750 – n.red.).
O alta tanara spune ca n-a invatat prea mult nici pentru probele scrise, dar mizeaza pe copiute. “Si daca te prinde?”, intreb. “Nu ma prind, ca zic ca ma duc la baie sa-mi schimb tamponul si le las acolo”.
Sursa: www.ziare.com