Important

NATIONAL | Companiile anticipează noi angajări în primele luni din 2015. Ce domenii oferă cele mai multe locuri de muncă

Angajatorii români spun că vor continua să facă angajări şi în primul trimestru din 2015, dar creşterea va fi modestă, cele mai optimiste planuri fiind ale companiilor din industria prelucrătoare, potrivit studiului Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă.

Previziunea netă de angajare ajustată sezonier este de +9% pentru al patrulea trimestru consecutiv, în condiţiile în care 13% dintre angajatori prognozează creşteri ale numărului de angajaţi, 12% anticipează scăderi, iar 73% nu intenţionează să îşi redimensioneze forţa de muncă în următoarele trei luni, scrie Mediafax. Previziunea pentru primul trimestru din 2015 este cu 3 puncte procentuale mai puternică decât cea exprimată în primul trimestru din 2014, se arată în raportul Manpower, care precizează că datele au fost culese înaintea alegerilor prezidenţiale.

“Angajatorii au raportat intenţii de angajare pozitive în fiecare trimestru din ultimii patru ani, anunţând constant planuri de a-şi creşte forţa de muncă prin raport cu trimestrul precedent. Conotaţia favorabilă este că numărul total de locuri de muncă a crescut de la un trimestru la altul, chiar dacă creşterea a fost şi continuă să fie de amploare restrânsă. Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot deci să se aştepte la oportunităţi de angajare şi pe parcursul primelor trei luni din 2015. Încrederea angajatorilor şi ritmul de angajare par să se fi stabilizat la un nivel ponderat de optimism. O mare parte dintre angajatori aleg în continuare să rămână în expectativă, până când vor înţelege mai bine în ce mod eventualele schimbări de politici le-ar putea afecta business-ul”, a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

Defalcarea pe regiuni şi sectoare de activitate arată că intenţiile de angajare sunt mixte şi în acest trimestru. Astfel, la nivel de sectoare de activitate, planurile de angajare rămân optimiste în sectorul Finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, unde angajatorii raportează o previziune netă de angajare de +14%, cu 4 puncte procentuale mai slabă decât cea din ultimul trimestru din acest an, dar cu 10 puncte procentuale mai puternică decât în primele trei luni ale anului.

Cele mai optimiste planuri sunt formulate de angajatorii din industria prelucrătoare, previziunea netă de angajare din acest sector fiind de +17% şi rămâne neschimbată atât comparativ cu trimestrul patru, cât şi cu primul trimestru din 2014.

Cei mai puţin optimişti sunt angajatorii din sectorul agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit, precum şi cei din sectorul construcţii, care raportează previziuni de -3%.

“Chiar dacă este negativă, previziunea din sectorul construcţii s-a îmbunătăţit totuşi cu 5 puncte procentuale faţă de cea din trimestrul patru. Cea mai mare îmbunătăţire a previziunii faţă de trimestrul anterior este raportată însă de angajatorii din sectorul energie electrică, apă, gaze, unde previziunea de +3% este cu 6 puncte procentuale mai puternică decât în trim. IV/2014”, menţionează raportul.

Angajatorii raportează intenţii de angajare mixte şi la nivel regional. Astfel, cele mai puternice previziuni, de +14%, respectiv +12%, sunt raportate în regiunile Centru şi Nord-Vest. Angajatorii din Bucureşti şi Ilfov şi Vest se arată şi ei optimişti, dar mai precauţi, raportând previziuni de +9%.

Potrivit Manpower, în opt din zece regiuni, perspectivele se îmbunătăţesc faţă de trimestrul patru cu până la 6 puncte procentuale, dar scad cu 1 punct procentual în regiunea Sud-Vest şi rămân neschimbate în Bucureşti şi Ilfov.

Comparaţia cu primul trimestru din 2014 arată oscilaţii mai ample, previziunea slăbind cu 14 puncte procentuale în regiunea Nord-Est şi consolidându-se cu 8 puncte procentuale în regiunea Vest.

În ansamblu, intenţiile de angajare sunt mai robuste decât cele formulate în trimetrul unu în opt regiuni, şi slăbesc în alte două.

Angajatorii din organizaţii mari, de peste 250 de angajaţi, au cele mai ferme intenţii decreştere a forţei de muncă raportând o previziune de +18%, de două ori mai puternică decât media naţională, şi mai robustă decât cele enunţate în ultimul trimestru, respectiv primele trei luni.

În schimb, angajatorii din organizaţiile foarte mici (micro), care au mai puţin de 10 angajaţi, sunt mai puţin dispuşi la a face schimbări în forţa de muncă. 85% dintre aceştia nu prevăd nici o creştere, nici o scădere a numărului total de angajaţi în intervalul ianuarie-martie 2015, 12% anticipează o scădere şi doar 2% fac planuri de angajare. Ca urmare, previziunea pentru micro-organizaţii este sumbră, valoarea de -10% fiind sub cele enunţate atât la început, cât şi la sfârşit de an 2014.

“Observăm că nivelul de încredere al angajatorilor creşte proporţional cu dimensiunea organizaţiei, astfel încât angajatorii din companii mari formulează o abordare mai viguroasă a creşterii numărului de angajaţi, în timp ce angajatorii din organizaţiile de mici dimensiuni demonstrează un apetit scăzut pentru angajări. Aceasta ne arată că pe piaţa forţei de muncă din România, optimismul e departe de a fi omniprezent, iaroportunităţile de angajare nu vor fi uniforme. În mod clar, mai sunt încă destui paşi de făcut în drumul către redresare economică deplină şi creştere a locurilor de muncă,” a adăugat Valentin Petrof.

Previziunea netă de angajare reprezintă diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul celor care anticipează o scădere a angajărilor în locaţia lor, în trimestrul următor.

Sursa: digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page