NATIONAL | Cine sunt cei doi români care au murit în atentatele din Paris. „Se aflau la o terasă în Paris şi au fost împuşcaţi mortal dintr-o maşină”
Cei doi români care au murit în atentatele din Paris sunt Lăcrimioara Pop, originară din Baia-Mare, şi Ciprian Calciu din Tulcea. Informaţia a fost confirmată de prefectul de Maramureş Anton Rohian.
„Ei doi au avut neşansa să se afle la locul nepotrivit. Am fost informat despre faptul că Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu se aflau la o terasă în Paris şi au fost împuşcaţi mortal dintr-o maşină în care se aflau terorişti. Am luat legătura cu familia şi vom face tot ce ne stă în putinţă să-i sprijinim şi să-i ajutăm”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Anton Rohian, prefectul de Maramureş
Şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, că în atentatele teroriste de vineri noapte de la Paris a murit şi o tânără din Baia Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”În aceste momente tragice prin care trece naţiunea franceză şi care au îndoliat întreaga lume, îmi exprim regretul profund şi compasiunea. Cu atât mai mult cu cât în sângerosul atac şi-a pierdut viaţa o băimăreancă de-a noastră. Rugăciunile mele se îndreaptă spre toţi cei care au pierdut pe cineva drag în acest tragic atentat, spre francezi, români, băimăreni. (…) Cred că fiecare dintre noi, oamenii simpli, trebuie să transmitem dorinţa noastră de pace. Să lăsăm deoparte divergenţele, războaiele şi permanenta luptă pentru putere. Nimic bun nu aduce umanităţii dacă acest război dintre creştini şi musulmani continuă. Mai mult ca oricând avem nevoie de egalitate, libertate şi fraternitate. Pe plan mondial”, a scris Cătălin Cherecheş, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, primarul nu a putut fi contactat pentru a oferi mai multe detalii privind identitatea tinerei din Baia Mare care a murit în urma atentatelor de la Paris.
Sursa: www.gandul.info