Acuzații grave sunt aduse de către un tânăr din municipiul Suceava, agent de pază la firma RPG, care susține că, în timp ce asigura ordinea şi liniștea publică la clubul Ranch din localitate, a fost săltat de cinci mascati din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Judeţean Suceava, încătuşat şi bătut atât în autospeciala mascaților, cât şi în fața şi în sediul poliţiei municipale.
Agentul de pază, Bogdan Galanton (34 de ani), declară de asemenea că tot acest episod a fost o răzbunare a unui comisar de poliție, cu care a avut un conflict luna trecută, la o competiţie de fotbal, pe un teren sintetic din cartierul Burdujeni.
De cealaltă parte, reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava vin cu varianta proprie şi susţin că agentul de pază a încercat să-i împiedice pe polițiști să intre în local, după ce aceştia au fost trimiși la fața locului în urma unui apel la 112.
„Unul dintre poliţişti mă ţinea de gât, restul mă loveau”
Bogdan Galanton, agent de pază cu o vechime de 13 ani, povesteşte cum, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se afla de serviciu la Club Ranch, a împiedicat accesul unui tânăr în local, pe motiv că respectivul era în stare de ebrietate. Acesta din urmă i-a spus la un moment dat că va suna la 112, lucru pe care l-a şi făcut ulterior, reclamând o agresiune în clubul din zona sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
La faţa locului au venit două echipaje de poliţie, iar în urma lor o autospecială a Serviciului de Acţiuni Speciale, cu cinci luptători, toţi cu cagule pe faţă.
Agentul de pază arată că se afla în curtea clubului, iar mascatii au venit înspre el, unul dintre aceştia întrebându-l răstit ce s-a întâmplat.
„Domnule, nu mai ţipa așa, că se uită lumea la noi, vorbeşte şi tu mai încet. În momentul ăla m-au tras în dubă, mi-au pus cătușele… unul dintre polițiști mă ținea de gât, restul mă loveau”, declară Bogdan Galanton.
A fost primul episod. Al doilea, continuă agentul de pază, a fost în faţa sediului Poliţiei municipiului Suceava, pe strada Universității.
„Am ajuns la Kaufland, la poliție, unde m-au tras jos din mașină, că eram încătușat cu mâinile la spate. M-au tras, am căzut pe burtă şi acolo… picioare. Erau doi taximetrişti în staţie la Zimbru (n.r. – complexul comercial) şi au strigat: <Băi, omorâţi omul!>. Când au văzut că oamenii ţipă, m-au băgat în postul de poliţie, tot în pumni şi picioare, m-au bătut în hol acolo. Bolea (unul dintre poliţiştii SAS) se uita la un moment dat pe sus, să vadă unde bat camerele. Pe urmă m-au băgat într-un birou, unde erau multe măsuțe, şi acolo toţi cinci, jumătate de oră, bătaie”, mai arată agentul de pază.
Varianta IPJ Suceava: Nu i-a lăsat pe polițiști să intre în club, să verifice reclamația la 112
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, prin vocea purtătorului de cuvânt, subcomisarul Ionuț Epureanu, prezintă varianta lor a evenimentelor din acea noapte.
În jurul orei 00.40, la 112 s-a primit un apel telefonic de la un tânăr care a anunțat că în Club Ranch a avut loc o altercație.
Epureanu a declarat că polițiștii care au ajuns la faţa locului nu au fost lăsați să intre în club, să verifice reclamația, de către agentul de pază Galanton.
„Acesta din urmă s-a manifestat agresiv fizic şi verbal, motiv pentru care s-a impus legitimarea sa. Întrucât el nu s-a conformat acestei măsuri polițienești, o grupă de intervenţie a Serviciului de Acțiuni Speciale a procedat la imobilizarea bărbatului de 34 de ani şi ulterior conducerea acestuia la sediul Poliției municipiului Suceava, continuându-se verificările”, afirmă purtătorul de cuvânt al Poliției Județene.
Medicul legist a considerat că nu are nevoie de îngrijiri medicale
Bogdan Galanton subliniază că la agresarea sa au asistat în sediul poliţiei doi jandarmi, cât şi alţi poliţişti în uniformă, însă nici unul nu a intervenit să-i oprească pe cagulişti să îl mai lovească. „Au stat ca la film şi s-au uitat”, mărturisea agentul de pază, decis să facă plângere şi împotriva „spectatorilor”.
Angajatul RPG spune că a fost ieri şi la Serviciul de Medicină Legală, însă aici, surpriză: „Dacă de la spital, când am ajuns în acea dimineaţă, mi-au spus că numai pentru leziunile de la mână am cel puţin cinci zile de îngrijiri medicale, astăzi (n.r. – ieri) la Medicină Legală, rezultatul final: nu necesită zile de îngrijiri medicale”.
Aici apare primul semn de întrebare asupra întregii poveşti prezentate de Bogdan Galanton: te bat cinci cagulişti şi medicul legist spune că nu ai nevoie nici măcar de o zi de îngrijiri medicale?
„Mai toate loviturile primite au fost în zona abdomenului şi pieptului. Ghinionul sau norocul meu este că nu au rămas urme. Am 22 de ani de sport”, explică agentul de pază, care lasă de înțeles că nu exclude nici o înțelegere între anumiţi poliţişti şi legistul care l-a consultat.
„Sunt imagini video care arată cum am fost bătut, în fața clubului, pe stradă și în poliție”
Bogdan Galanton spune însă că, în afara martorilor care pot confirma varianta sa, în privinţa agresiunii din faţa clubului şi cea din faţa sediului poliţiei, cea mai bună dovadă a veridicității acuzațiilor sale o reprezintă imaginile surprinse de camerele de supraveghere video.
„Atât la club sunt imagini care arată că nu am împiedicat poliţia să intre, nu am atins pe nimeni, şi cum ei m-au tras pur şi simplu în dubă, m-au încătuşat şi lovit, sunt imagini video care dovedesc bătaia primită în faţa poliţiei, cât şi în holul poliţiei, unde iar m-au bătut. Nu cumva să spună cineva că dispar imaginile”, avertizează tânărul.
Reclamantul arată că a cerut imaginile de la club, pentru a-şi demonstra nevinovăţia, însă i s-a spus că înregistrările vor fi puse doar la dispoziţia Poliţiei sau Parchetului.
Tot scandalul a plecat de la un apel fals la 112
În urma evenimentelor din noaptea de sâmbătă spre duminică, Bogdan Galanton a fost amendat cu 3.000 de lei pentru împiedicarea poliţiştilor de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Sancţiunea a fost contestată deja în instanţă de angajatul firmei de pază şi protecţie RPG.
În privinţa apelului 112, de la care a pornit tot scandalul, subcomisarul Ionuţ Epureanu a declarat ieri că reclamaţia nu s-a confirmat, fiind vorba de o apelare abuzivă. Apelantul a fost identificat în persoana unui anume Mihai Guşel, care a primit o sancţiune de 1.000 de lei. Respectivul a mai primit un „bonus” de 100 de lei la amendă, pentru că, iniţial, la 112, şi-a dat o altă identitate.
„Referitor la cele reclamate de agentul de pază, plângerea şi declaraţia reclamantului au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru a analiza şi dispune, aceasta fiind instituţia competentă în cauză”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene.
Agentul de pază crede că este vorba de o răzbunare a unui comisar de poliţie
Bogdan Galanton arată că mascaţii poliţiei au venit în acea noapte chitiţi să-i dea o corecţie, iar totul i se trage de la un incident înregistrat luna trecută pe terenul de fotbal de la Ramiro, din Burdujeni.
Atunci, în urma unui scandal între jucători, doi agenți de la RPG, care asigurau buna desfășurare a competiției, au intrat în teren, pentru a calma spiritele.
De pe marginea terenului a intervenit un comisar de poliție, în civil, susținător al uneia dintre echipe, care a început să-i împingă pe agenții de pază, reproșându-le că au intrat în teren.
Din tribune a intervenit atunci Bogdan Galanton, care a strigat la poliţist de ce îi împinge pe colegii săi.
Spiritele s-au liniștit după intervenția mai multor participanți la competiția respectivă, Cupa Prieteniei.
„El mi-a şi promis atunci că se va răzbuna”, susținea ieri Bogdan Galanton, explicând şi motivul pentru care este vânat acum de poliţişti: „Interesul lor este să îmi ridice atestatul de agent de pază”.