Important

NATIONAL | CC dezbate astăzi articolul în baza căruia sunt judecaţi Iohannis şi mai mulţi primari

Curtea Constituţională (CC) reia marţi dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale Klaus Iohannis.

Judecătorii CC au stabilit repunerea pe rol a cauzei privind respectivul articol întrucât s-a decis că este nevoie de dezbateri suplimentare.

CC a cerut informaţii suplimentare de la Curtea de Apel Constanţa, unde a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, în procesul de incompatibilitate al primarului din Tuzla.

Textul de lege care va fi dezbătut de judecători este articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că aleşii locali sunt incompatibili dacă ocupă şi funcţii în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanţi ai statului în adunările generale ale unor societăţi comerciale de interes naţional.

“Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

Articolul de lege a fost analizat în 7 octombrie de judecătorii constituţionali, care au amânat atunci pronunţarea unei soluţii până la 3 noiembrie. În 3 noiembrie, însă, CC a stabilit că dezbaterile în acest caz trebuie reluate, motiv pentru care au acordat un nou termen în acest caz pentru marţi.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul comunei constănţene Tuzla, Constantin Micu, în cazul căruia Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de incompatibilitate.

În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa.

Printre aceştia a fost şi Florin Constantin Micu, ANI susţinând că primarul comunei Tuzla a fost în incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 – 29 iunie 2009. Constantin Micu a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Constanţa, care în 26 iunie i-a respins cererea, pe motiv că este neîntemeiată.

În baza aceluiaşi articol de lege a fost declarat incompatibil şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.

În 21 noiembrie, Curtea Constituţională a anunţat, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page