NATIONAL | BUGETUL ROMÂNIEI PE 2014. Accizele la carburanţi cresc cu 20%. Cu cât se va majora preţul benzinei anul viitor. DOCUMENTUL INTEGRAL
Acciza la benzină se va majora cu 19,4%, iar cea la motorină cu 21,1% începând de anul viitor, cele două măsuri urmând să aducă venituri suplimentare la buget de 810 milioane de lei (182 milioane de euro), respectiv de 1,8 miliarde de lei (404,4 milioane de euro), reiese din Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2014, publicat miercuri de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Astfel, nivelul accizei la benzina fără plumb se va majora e la 467,00 euro/tonă la 557,91 euro/tonă, respectiv de la 359,59 euro/1000 de litri 429,59 euro/1.000 de litri, în timp ce accizele la motorină vor creşte de la 391,00 euro/tonă la 473,85 euro/tonă, respectiv de la 330,395 euro/1000 de litri la 400,395 euro/1.000 de litri.
În situaţia în care companiile petroliere vor decide să transmită aceste costuri suplimentare în preţul carburanţilor, un litru de benzină s-ar putea scumpi cu 31 de bani, iar un litru de motorină cu 28 de bani, reiese din calculele gândul.
Estimările au ţinut cont de faptul că acciza reprezintă 28% din preţul benzinei şi 23% din preţul motorinei. Pentru calcule s-a luat în considerare un preţ mediu de 5,85 de lei/litru de benzină şi de 5,95 lei/litrul de motorină.
Astfel, preţul unui litru de benzină ar putea ajunge la 6,16 de lei/litru, iar cel al motorinei la 6,23 de lei/litru.
Vezi aici Raportul integral al Guvernului
În total, măsurile fiscale propuse de Guvern pentru 2014, în ceea ce priveşte accizele şi alte taxe speciale vor aduce venituri suplimentare de peste 4 miliarde de lei, echivalentul a 898,8 mil euro.
Alte măsuri vizate în acest domeniu se referă la interzicerea unor promoţii pentru produsele accizabile din grupa tutunului prelucrat şi din grupa alcoolului şi băuturilor alcoolice, măsură cu un impact fiscal de 246 de milioane de lei (55,2 milioane de euro).
În ceea ce priveşte schimbarea modului de calcul a valorii accizelor în lei, schimbarea metodologiei va duce la venituri suplimentare de 1,1 miliarde de lei (247,1 milioane de euro).
Totodată, Guvernul va majora accizele la petrolul lampant (kerosen) de la 469,89 euro/tonă la 557,39 euro/tonă, respectiv de la 375,91 euro/1000 de litri la 445,91 euro/1.000 de litri.
Potrivit Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România trebuia să atingă nivelul minim european al accizelor pentru motorină în anul 2013, respectiv 391,000 euro/tonă, respectiv 330,395 euro/1.000 litri.
Sursa: gandul.info