Stiri

NATIONAL | Botoşăneancă depistată cu maşina plină cu ţigări de contrabandă

Trei femei care aveau asupra lor ţigări de contrabandă au fost prinse de poliţie la finele săptămânii trecute, una în trafic, la volanul unei maşini, şi două în timp ce cărau marfa pe jos, în genţi. Într-un prim caz, vinerea trecută, în jurul orei 15.00, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control, pe strada Aviatorilor din Şcheia, o autoutilitară VW Caravelle, la volanul căreia a fost identificată Doina A., în vârstă de 39 de ani, din Botoşani. În maşina acesteia au fost găsite 1.500 de pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară.

„Conducătoarea auto a declarat că a cumpărat țigările din Bazarul Suceava, de la o persoană necunoscută, şi intenţiona să le comercializeze pe raza localităţii de domiciliu”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Ţigările, în valoare de 18.000 de lei, au fost confiscate, pe numele femeii din Botoşani fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

În al doilea caz, sâmbătă noapte, în jurul orei 22.50, un echipaj de poliţie din Siret a interceptat, pe strada Alexandru cel Bun din localitate, două femei care transportau sacoşe în care erau pachete de ţigări de contrabandă. Cele două femei,  Diana M., în vârstă de 27 de ani, din Ucraina, şi Ana V., în vârstă de 48 de ani, din Zamostea, care transportau fiecare câte 200 de pachete de ţigări, s-au ales şi ele cu dosare penale pentru contrabandă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page