NATIONAL | Bebe Sexologul dă în judecată UMF “Gr. T. Popa” din Iași pentru daune grave aduse imaginii de cadru didactic universitar
Conferențiarul universitar Vasile Mihăescu, cunoscut opiniei publice drept “Bebe Sexologul”, anunță că va da în judecată Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” din Iași pentru daune grave aduse imaginii publice, în calitate de cadru didactic cu experiență de peste 40 de ani în învățământ. Prin această acțiune, profesorul Mihăescu dorește să sublinieze că este necesar ca dascălii devotați meseriei să se opună abuzurilor factorilor de decizie corupți și va cere instituției superioare de învățământ ieșene daune morale.
La începutul lunii aprilie a anului trecut, conf. univ. dr. Vasile Mihăescu a fost concediat, în mijlocul anului școlar, prin decizia 6561/03.04.2013, pe motiv că nu își îndeplinește obligațiile didactice. Profesorul a dat în judecată UMF “Gr. T. Popa” și a avut câștig de cauză. Prin Hotărârea civilă nr. 2225/2014 din data de 23 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași – Secția Civilă, s-a dispus anularea deciziei 6561/3.04.2013 emisă de instituția de învățământ și “dispune înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă încheiat de parți cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe trei luni. Obligă intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă. Obligă intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, din care vor decădea drepturile salariale aferente sancțiunii aplicate de instanța de judecată prin prezenta hotărâre. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Psihologul afirmă că în toată această perioadă nu a fost sunat de nimeni din conducerea universității. “În 26 noiembrie 2014, data rămânerii definitive și executorii a deciziei instanței, prin respingerea apelului de către Crutea de Apel Iași – apelul fiind al ambelor părți aflate în litigiu – Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași nu a avut bunăvoința înștiințării mele că am fost reîncadrat și să mi se comunice atribuțiile legate de programa de studii, anii de studii, limba de predare (română sau engleză), orarul, amfiteatrele etc”, declară conf. univ. dr. Vasile Mihăescu.
Profesorul Mihăescu îi îndeamnă pe toți profesorii concediați sau sancționați pe nedrept să nu le fie teamă de prezumtivele repercursiuni (să nu mai fie angajați la o altă instituție) și să acționeze în judecată conducerile abuzive care, de regulă, susțin un mediu corupt. “Ideea generală este să fie reintegrați, reangajați și nu teama de a nu găsi un alt loc de muncă. Până la urmă, în Biblie, sintagma Nu vă fie teamă apare de peste 350 de ori”, conchide psihologul Bebe Mihăescu.
Bebe Mihăescu este conferențiar universitar, triplu licențiat (psihologie, drept și medicină), doctor în psihologie, autor a mai multor lucrări de specialitate, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor din România.