NATIONAL | ANCOM propune noi condiții tehnice de localizare a apelurilor către numărul de urgență 112
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat astăzi în consultare publică un proiect de decizie care urmărește creșterea calității informațiilor de localizare transmise către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). După adoptarea proiectului, administratorul SNUAU va putea stabili mai exact poziționarea celor care solicită ajutorul apelând numărul de urgență 112, cu impact pozitiv asupra timpilor de intervenție.
Localizarea apelurilor efectuate din rețelele de telefonie mobilă
Potrivit proiectului de decizie, până la data de 1 iunie 2017, furnizorii de reţele publice de telefonie mobilă au obligația de a lua toate măsurile necesare astfel încât să permită transmiterea către administratorul SNUAU, în maxim 20 de secunde de la momentul inițierii apelului de urgență, a informațiilor de localizare care să conțină latitudinea și longitudinea care caracterizează poziția geografică în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puțin pentru apelurile de urgență 112 inițiate de pe terminale mobile de tip smartphone.
În egală măsură, pentru a îmbunătăți capacitatea SNUAU de a determina informația de localizare în cazul apelurilor de urgență în curs de soluționare, furnizorii de rețele publice de telefonie mobilă vor pune la dispoziție orice alte informații pe care le dețin sau pe care le pot obține prin utilizarea sistemelor și echipamentelor din rețea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului.
Condițiile tehnice de localizare a apelurilor
În prezent, dispeceratele de urgență realizează localizarea apelurilor pe baza metodei “cell-ID”, folosită pe scară largă la nivel european, care este însă insuficientă pentru o localizare de calitate a apelantului. Prin această metodă sunt generate zone de căutare cu raze mari (în cazul unor spații puțin populate, când celula acoperă suprafețe mai mari) sau cu raze de căutare mai mici, dar insuficient de precise (în cazul unor spații dens populate), acuratețea localizării fiind influențată de obstacolele existente pe calea de propagare radio, precum și de alți factori fizici care determină distanța până la care este posibilă stabilirea legăturii radio între terminalul mobil și antenă.
Date fiind evoluțiile tehnologice recente la nivelul rețelelor și terminalelor de telefonie mobilă, proiectul ANCOM completează metoda de localizare “cell-ID” cu metode de localizare mai precise, în cazurile în care tehnologia o permite, prin care dispeceratele de urgență să poată beneficia de poziționări cât mai aproape de realitate ale celor care solicită ajutorul prin intermediul apelurilor de urgență la 112. Astfel de soluții de localizare avansate includ, de exemplu, funcționalitatea Advanced Mobile Location (AML), disponibilă deja pe unele terminale, care permite localizarea apelantului cu o acuratețe sporită, pe baza informațiilor generate de sistemele globale de navigație prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi și/sau de metoda “cell-ID”.
Legislație
Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008, ANCOM analizează şi stabileşte condiţiile tehnice prin care furnizorii de reţele publice de telefonie mobilă furnizează informaţiile de localizare primară a apelantului către SNUAU, fiind stabilită metoda “cell-ID”, iar SNUAU are obligaţia ca, pe baza acestor informaţii privind localizarea geografică aferentă celulelor și sectoarelor de celulă, și luând în considerare orice alte informații relevante, să genereze și să transmită către dispeceratele de urgență informaţia de localizare. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 132/2015 s-a completat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2008, ANCOM dobândind competența legală de a stabili și alte modalități de realizare a localizării apelanților către 112, pe lângă modalitatea mai sus-menționată.
Procesul de consultare publică
Proiectul de decizie pentru modificarea și completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 1.023/2008 privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență, cu modificările ulterioare poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 12.09.2016, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.